Alte țări din Europa Centrală și de Est au de asemenea investiții guvernamentale mai mari în domeniul sănătății. Polonia investește 900 de dolari anual, Ungaria aproximativ 1.100 de dolari în fiecare an și chiar Bulgaria are o investiție de 521 de dolari anual pe cap de locuitor în sistemul de sănătate.
Pentru țările din Europa de Vest sumele sunt evident mult mai mari: Germania și Franța spre exemplu, au rate impresionante de investiții în sistemul de sănătate. Guvernul german investește anual 4875 de dolari pe cap de locuitor pentru sănătate, în timp ce Franța face parte din țările cu cea mai mare rată de investiție în sistemul sanitar, cu o impresionantă sumă anuală de aproape 5000 de dolari pe cap de locuitor. Totodată, guvernul spaniol face investiți de peste 3000 de dolari pe cap de locuitor, iar în Marea Britanie sistemul sanitar atrage investiții de la guvern de 3600 de dolari pe cap de locuitor, sumă care poziționează această țară abia la jumătatea clasamentului.
"Dacă ne uităm la sumele investite în sistemul sanitar din alte țări din Uniunea Europeană am putea întelege de ce sunt atât de mulți români care suferă din cauza lipsei echipamentelor medicale și a lipsei de experiență a personalului medical. Suntem la limita inferioară a clasamentului în ceea ce privește bunăstarea sistemului sanitar și acest lucru este absolut alarmant", a declarat Zahal Levy, Presedintele MediHelp International.


Te-ar putea interesa și: