Într-o declarație la RFI, Angela Cristea susține că răbdarea instituțiilor de la Bruxelles cât și a statelor membre este pe sfârșite, iar Bucureștiul ar trebui să-și îndeplinească în cel mai scurt timp obligațiile care îi revin în cadrul MCV și să aplice recomandările Comisiei, în caz contrar, Uniunea Europeană nu va da înapoi de la măsura aplicării Articolului 7, care ar lăsa România fără drept de vot în Consiliul Uniunii.

„În cazul României și Bulgariei, noi avem un mecanism specific, care ne dă drepturi și obligații suplimentare. Se numește Mecanismul de cooperare și Verificare și a fost soluția de compromis pentru a permite celor două țări să adere în 2007, în condițiile în care nu îndepliniseră condițiile complet,” susține Angela Cristea.

Șefa Reprezentanței Comisiei Europene la București susține că nici România și nici Bulgaria nu ar fi intrat în UE dacă nu s-ar fi găsit soluția de compromis numită MCV, soluție foarte bună, în opinia acesteia, ținând cont că după 2007 a venit criza economică și, ulterior acesteia, procesul de extindere a cam fost oprit.

„Răbdarea e cam pe ducă și de aceea s-a și intervenit, dacă ați văzut, oarecum gradat. A ieșit întâi pe 30 aprilie prim-vicepreședintele într-o conferință de presă, în care a explicat că vom acționa foarte repede dacă nu se iau măsuri sau dacă se iau măsuri contrare recomandărilor noastre. Apoi, pe 10 mai, a venit o scrisoare care detalia niște lucruri pe care noi le mai transmiseserăm, dar în spatele ușilor închise. Deci contează foarte mult ce se întâmplă și ce nu se întâmplă în România, dar reacția va fi una foarte rapidă,”conchide Angela Cristea.

Te-ar putea interesa și: