Raportul arată că 30 de milioane de copii din 35 de țări dezvoltate trăiesc în sărăcie. Potrivit raportului, printre aceste țări, Statele Unite ale Americii se află pe poziția a doua la capitolul ”sărăcie relativă”, peste Letonia, Bulgaria, Grecia, Spania și alte 29 de țări. De ce este România fruntașa? Potrivit UNICEF, 25,5% dintre copiii români trăiesc relative în sărăcie față de 23,1% dintre copiii americani.
Ce înseamnă sărăcie relativă?  Termenul se referă la venitul unui copil care trăiește într-o familie unde venitul pe cap de membru este mai mic de jumătate decât venitul mediu național. Studiul a atras critici care au motivat faptul că ”sărăcia relativă” nu este similară cu sărăcia absolută sau că veniturile medii pe cap de locuitor diferă la țările luate în calcul. Și pentru că sunt multe sensibilități, raportul a luat în calcul, printre altele, lucrurile de care sunt privați micuții. Pentru a contabiliza acest lucru, cercetătorii au creat o listă de 14 lucruri pe care le poți găsi în cele mai multe gospodării cu venituri medii. Apoi au contabilizat numărul de copii ai căror familii nu-și puteau permite acele lucruri.  Lista a inclus conexiunea la internet, haine noi, 3 mese pe zi, 2 perechi de pantofi adecvați sezonului, respectiv posibilitatea de a-și invita, din când în când, câțiva amici pentru a se juca și a mânca.
Ce spun statisticile

Aproximativ 10% dintre copiii din Franța nu au îndeplinit cel puțin 2 dintre cele 14 lucruri, comparativ cu 5% dintre copiii din Marea Britanie și 1% dintre cei din Islanda. România s-a poziționat mult în spatele celor mai dezvoltate țări, aproximativ 3 sferturi dintre copii fiind privați de lucrurile din lista UNICEF. De asemenea, s-a constatat că în familiile din Grecia în care unul dintre părinți este emigrant, copiii lor sunt privați de 40% din lucruri, procentul fiind de 85,2% în cazul copiiilor bulgari care fac parte din familii cu părinți șomeri.
Cea mai bună viață o au copiii din Islanda (doar 4,7% dintre ei trăind în case cu un venit pe cap de membru de familie mai mic de jumătate decât venitul mediu național), urmați de cei din Finlanda (5,3%), Cipru, Olanda și Norvegia ( toate cu 6,1%).
Potrivit specialiștilor citați de Huffinghtonpost, cele mai multe dintre datele raportului vin din 2009 sau mai devreme, iar raportul sugerează că mai toate țările dezvoltate pot începe să se asemene României.