România intră în recesiune în 2026? Ilie Bolojan: Estimez că nu ar trebui să avem anul viitor
SURSA FOTO: Dreamstime - criză economică
Premierul Ilie Bolojan a transmis că România nu se îndreaptă către o recesiune în 2026, în ciuda încetinirii economice din Uniunea Europeană. El a precizat că Guvernul pregătește măsuri de relaxare fiscală, între care se află reducerea treptată a TVA-ului, începând chiar din primele luni ale anului viitor.
România rămâne pe creștere economică, în ciuda încetinirii din Uniunea Europeană
Premierul a explicat că măsurile fiscale adoptate recent au avut un efect ușor contracționist, dar acest lucru a fost așteptat în contextul scăderii ritmului de creștere economică la nivel european.
România resimte direct atât avantajele integrării economice, cât și vulnerabilitățile acesteia. Dacă în perioadele de expansiune beneficiază de investiții și exporturi, atunci când economiile mari încetinesc, efectele se transmit rapid și asupra României.
Conform evaluărilor actuale, România nu va intra în recesiune în 2026. Sectoare precum industria auto, IT-ul și agricultura au continuat să performeze în 2025, iar investițiile publice, în special cele finanțate prin PNRR, vor rămâne un motor de creștere.
Reducerea treptată a TVA-ului, măsură de bază în pachetul fiscal pentru 2026
Un element central al direcției economice anunțate de Guvern este reforma fiscală. După ce TVA-ul a fost majorat pentru a stabiliza bugetul, Executivul plănuiește acum o scădere progresivă a acestuia, care ar urma să înceapă în primul trimestru din 2026.
Bolojan a precizat că în perioada următoare va fi publicat un calendar detaliat, integrat în pachetul bugetar pentru anul viitor.
El a subliniat că „nu ar trebui să avem o recesiune anul următor” și că procesul de scădere a TVA-ului trebuie să înceapă la începutul anului 2026.
„În ceea ce privește recesiunea, aceste măsuri care au fost luate, în mod evident, au avut un efect ușor contracționist, pe fondul scăderii creșterii economice în țările europene. Noi suntem într-o plasă care uneori ne ajută, atunci când este cazul, pentru că suntem interconectați în economia europeană sau încetinește și dezvoltarea noastră economică pentru că cea mai mare parte din exporturile românești sunt legate de ceea ce se întâmplă în țările europene. Estimez că nu ar trebui să avem o recesiune anul următor. Creșterea de TVA trebuie să încetinească și să înceapă, din primele luni ale anului viitor, scăderea TVA-ului”, a punctat premierul Ilie Bolojan.

Creșterea producției interne de energie, prioritate pentru evitarea presiunilor inflaționiste
Premierul a declarat că prețul energiei este un factor decisiv pentru evoluția economiei. El a subliniat că România trebuie să se concentreze pe proiecte de investiții care să ducă la creșterea producției interne.
„Dacă vrem să nu avem creștere de inflație mai mare sau o recesiune, prețul energiei este un element important și trebuie să ne concentrăm pe proiectele care cresc producția de energie în România”, a spus Bolojan.
În acest context, Bolojan a menționat proiectul centralei pe gaze de la Iernut, realizată în proporție de 90% și blocată de mai mulți ani. Premierul a atras atenția că finalizarea acestei investiții ar aduce un aport semnificativ de energie constantă, care ar reduce dependența de importuri și ar contribui la stabilizarea prețurilor.
„Gândiți-vă că batem pasul pe loc la centrala de la Iernut, realizată în proporție de 90% de nu știu câți ani de zile. Câți ani mai trebuie ca să finalizăm o centrală care ar însemna un aport important de energie în sectorul energetic, producție în bandă, constantă și care ne-ar reduce foarte mult problemele care le avem seara când importăm?”, a întrebat retoric premierul.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




