Elena Udrea, contrazisă. Crin Antonescu îi amintește „adevărul” despre „cătușiada”: În acea înregistrare celebră
SURSA FOTO: evz.ro
Crin Antonescu a comentat declarațiile Elenei Udrea, care a afirmat că „cătușiada” ar fi început în 2015. Fostul lider PNL susține că fenomenul a început mult mai devreme, încă din perioada mandatelor lui Traian Băsescu, când acesta ar fi avut intervenții directe în dosare importante.
Crin Antonescu spune că începutul „cătușiadei” a fost în perioada lui Traian Băsescu
Crin Antonescu a spus că Elena Udrea se înșală atunci când afirmă că fenomenul are originea în 2015. El a amintit celebra înregistrare în care fostul președinte Traian Băsescu explica modul în care s-a judecat cazul Voiculescu.
În opinia sa, acele momente arătau clar că intervențiile politice erau deja prezente, iar magistrații erau folosiți în scopuri partizane.
Fostul lider PNL a subliniat că aceeași societate care, în trecut, susținea că votul pentru Traian Băsescu era singura cale pentru a salva România de corupție, iar ulterior pleda pentru Klaus Iohannis ca alternativă la PSD, este acum critică la adresa magistraților, acuzându-i de pensii prea mari și lipsă de profesionalism.
„Doamna Udrea ne spunea că a început cătușiada în 2015, dar nu a început atunci, a început mult mai devreme. În acea înregistrare celebră, în care Băsescu relatează cum s-a judecat cazul Voiculescu, acolo asta spune. Acum magistrații nu mai sunt buni, au pensii prea mari. Vorbim de aceiași oameni care ne-au spus că trebuie să votăm cu Băsescu să salvăm România de corupție, aceiași oameni care ne-au spus să votăm cu Iohannis ca să scăpăm de PSD și aceiași oameni care ne-au spus să votăm cu Nicușor ca să scăpăm de ruși”, a declarat Antonescu pentru Gândul.

Critici la adresa actualilor lideri, Nicușor Dan și Ilie Bolojan
Crin Antonescu a afirmat că actuala administrație, condusă de președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan, nu are o politică externă proprie. Potrivit acestuia, direcțiile vin în mare parte de la Paris și de la președintele Emmanuel Macron. El a spus că, în loc să construiască o strategie proprie, liderii români „preiau o foaie de parcurs” dictată din afară.
„Nicușor Dan și Bolojan sunt foarte legați de Paris, de președintele Macron și pur și simplu preiau o foaie de parcurs”, a afirmat Crin Antonescu.
Antonescu a avertizat că în ultima perioadă politica externă a României pare să fie concentrată aproape exclusiv pe relația cu Republica Moldova și, parțial, cu Ucraina. În opinia sa, această limitare a orizontului strategic nu este benefică.
El a menționat, ca exemplu, votul României în cazul unei declarații legate de Palestina, inițiată de Franța, la care țara noastră a mers pe linia Parisului fără să țină cont de poziția diferită a Statelor Unite.
„Eu cred că actuala administrație și Nicușor Dan și Bolojan sunt foarte legați de Paris de președintele Macron, ceea ce nu e un lucru rău, până la un punct, și care pur și simplu preiau o foaie de parcurs. Se dă de la Paris o linie. De exemplu, votul României referitor la această declarație, printre care Franța a fost printre inițiatori, legat de Palestina, de problema celor două state. Noi ne-am dus pe politica franceză fără să ne pese că SUA au o altă poziție. Noi n-avem politică externă. Politica noastră externă pare suspendată. La nivelul președintelui, la nivelul MAE, ba chiar și la nivelul Guvernului, noi părem să facem din relația cu Chișinău un monopol al politicii noastre externe. 90% din ce s-a întreprins și s-a vorbit de la alegeri încoace a fost legat de Chișinău. A reduce orizontul politicii externe la Chișinău, maxim la Kiev, este nepotrivit”, a adăugat fostul candidat la preşedinţie.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





