România devine o super forță în Europa! Șansă uriașă pentru țara noastră

România devine o super forță în Europa! Șansă uriașă pentru țara noastră

Sursă: Dreamstime

Publicat de Valentina Drăgoi la 5 iunie 2022, 13:12

Anunțul momentului la nivel național. România ar putea deveni o super forță în Europa. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş a dat toate detaliile în acest sens.

Vestea momentului la nivel național. România devine o super forță în Europa. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş a făcut anunțul.

Potrivit acestuia, având în vedere războiul din Ucraina, țară care asigura 23% din producţia agricolă a Europei, România are șansa acum să devină un jucător important pe piața agricolă.

Totodată, el a vorbit și despre securitatea alimentară a țării, având în vedere situația actuală. Ministrul susține că România are un potențial agricol uriaș neexploatat și că poate asigura securitatea alimentară singură, devenind și un exportator de produse agricole serios.

România poate deveni un exportator de produse agricole serios

„Un domeniu care priveşte securitatea alimentară a României, este un domeniu de maximă importanţă şi ca obiectiv de ţară, pentru că vremurile care vin nu sunt dintre cele care să ne asigure un confort alimentar.

Să nu uităm că Ucraina este cea care a fost producătorul de grâu al Europei – 23% din totalul producţiei la nivel european era realizat în Ucraina – şi, din acest punct de vedere, perspectiva unei crize alimentare se anunţă destul de serios, pe de o parte, pe de altă parte, suntem ţară cu un potenţial agricol uriaş, pe care foarte multă vreme l-am lăsat neexploatat şi aici e un loc în care noi putem să asigurăm nu numai securitatea alimentară, dar şi să devenim un exportator de produse agricole destul de serios, ceea ce nu ar face decât un bine pentru ceea ce înseamnă viitorul, României”, a afirmat ministrul Proiectelor Europene, la Prima Tv.

Marcel Boloș a fost întrebat cine este vinovat pentru faptul că în PNRR nu este prevăzut niciun ban pentru agricultură. În acest sens, ministrul a explicat că la negocierile cu Comisia Europeană existau anumite aspecte în acest sens.

„Pe lângă faptul că am avut soluţii care arătau aşa cum le-am văzut cu toţii, trebuia să oferim şi soluţia pentru ceea ce înseamnă managementul apei, adică să arătăm că apa nu se risipeşte şi ne lipseau rigolele de colectare a apei de pe suprafaţa irigată ca să arătăm că apa se duce în lacurile de acumulare şi nu se pierde nimic”, a spus ministrul.

De ce PNRR-ul nu prevede fonduri pentru agricultură?

El a mai precizat că este nevoie de negocieri cu toate ministerele, iar dacă soluția nu este pe placul Comisiei Europene, atunci România trebuie să demonstreze că este conștientă de impactul asupra potențialului agricol.

„Cred că la negocieri trebuie să colaboreze toate ministerele. (…) Şi dacă o soluţie nu este pe placul Comisiei Europene, trebuie să avem înţelepciunea de a o pune pe hârtie şi a arăta Comisiei că suntem conştienţi şi de impactul asupra potenţialului agricol, dar avem în vedere şi componenta aceasta care ţine de schimbările climatice şi nu încercăm să facem nimic rău mediului”, a adăugat ministrul.

Marcel Boloș a fost întrebat dacă ar putea exista o renegociere în PNRR care să permită alocarea de fonduri pentru agricultură. În acest sens, el nu a dat un răspuns clar, însă a precizat că având în vedere criza alimentară fără precedent de acum, Comisia Europeană trebuie „să fie pro-activă”, iar statele membre să aibă şi grija securităţii alimentare, pe lângă cea privind independenţa energetică.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.