România are foarte mulți bani! Vestea cea mare a venit de la Guvern: Nu are decât să-i cheltuie
Adrian Câciu a afirmat joi că România are foarte mulți bani la dispoziție din partea Uniunii Europene și tot ce trebuie să facă este să știe să-i cheltuie. Declarația ministrului de Finanțe vine în contextul în care a fost întrebat dacă țara noastră are sau nu nevoie de un împrumut de la FMI.
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a afirmat, joi, că România nu va cere ajutorul Fondul Monetar Internaţional (FMI), precizând că ţara noastră are la dispoziţie mulţi bani din partea Uniunii Europene şi nu trebuie decât să îi cheltuie.
Adrian Câciu: România are foarte mulți bani de la UE
Ministrul Finanțelor a fost întrebat, joi, la finalul şedinţei de Guvern, dacă România ar putea cere ajutorul FMI şi în ce condiţii s-ar putea face acest lucru.
„Nu este cazul să cerem ajutorul FMI. FMI acordă asistenţă tehnică şi pe sistemul fiscal, reforma fiscală, a fost şi vizita FMI pentru ceea ce înseamnă evaluarea pe articolul 4, ştiţi că suntem în fiecare an evaluaţi. Nu este cazul.
Nu este cazul deşi toate instituţiile financiare au spus dacă cineva are nevoie, noi suntem la dispoziţie, cum şi Banca Mondială anunţă un pachet foarte mare de sprijin pentru statele care sunt în dificultate, Fondul Monetar la fel, nu este cazul.
România, deocamdată, are foarte mulţi bani la dispoziţie din partea Uniunii Europene şi nu are decât să-i cheltuie. Atât trebuie să facă, să găsească soluţia să absoarbă fondurile europene. Sunt banii care sunt din exerciţiul financiar în derulare care pot să ţină România pe următorii doi ani fără probleme”, a transmis ministrul Finanţelor.
FMI, și-a revizuit în scădere creșterea economică a României
Menționăm că, FMI şi-a revizuit semnificativ estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 4,8% cât estima în toamnă până la 2,2%, arată cel mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat marţi de instituţia financiară internaţională.
Conform noilor prognoze ale FMI, economia românească va încetini de la un avans de 5,9% în 2021, până la 2,2% în 2022, pentru ca anul viitor să accelereze până la 3,4%.
Pentru România, noile cifre revizuite ale FMI sunt uşor mai optimiste decât prognoza Băncii Mondiale, care la începutul lunii aprilie estima că economia va înregistra un avans modest, de 1,9%, în acest an, iar riscurile rezultate de pe urma crizei din Ucraina sunt ridicate.
De asemenea, Comisia Europeană estima în previziunile publicate pe 10 februarie 2022 că economia României va încetini până la 4,2% în acest an, pentru ca în 2023 să accelereze uşor la 4,5%.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





