România a primit o sumă de aproape 80 milioane de euro de la Comisia Europeană

Potrivit informațiilor transmise de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Comisia Europeană a rambursat României suma de 79,06 milioane de euro în ziua de miercuri, 3 august.

Această sumă reprezintă cheltuielile efectuate de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) în luna iunie 2022.

Cheltuielile sunt aferente plăților directe și au fost plătite fermierilor în cursul lunii iunie, anul curent. APIA continuă autorizarea la plată, în conformitate cu termenele prevăzute în regulamentele comunitare și în legislația națională în vigoare.

Ministerul Agriculturii lansează un ajutor excepțional pentru fermieri

În altă ordine de idei, amintim că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a elaborat un proiect de act normativ pentru a putea acorda un ajutor excepțional fermierilor din domeniul zootehnic. Beneficiarii acestui ajutor sunt crescătorii de suine sau de păsări.

De acest ajutor excepțional oferit de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pot beneficia fermierii din sectorul zootehnic, care se ocupă de creșterea suinelor sau păsărilor, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi familiale și/sau persoane juridice, care dețin exploataţii comerciale autorizate sanitar-veterinar.

Resursele financiare necesare implementării schemelor de ajutor excepțional în sectorul zootehnic au o valoare totală de 129.166.292 lei, care se asigură astfel: 63.075.336 lei, finanțare externă nerambursabilă; 66.090.956 lei, de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate pe acest an pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu această destinaţie.

Valoarea totală a schemelor de ajutor excepțional în sectorul zootehnic este repartizată astfel:

  • 71.759.050 lei pentru sectorul suine;
  • 57.407.240 lei pentru sectorul avicol;

Cuantumul ajutorului excepțional care se acordă beneficiarilor din sectorul suin pe capacitatea de producție deținută este de:

  • 200 euro/UVM pentru capacitatea de producție animale de reproducție (scroafe și/sau scrofițe montate);
  • 50 euro/UVM pentru capacitatea de producție suine la îngrășat;

Cuantumul ajutorului excepțional care se acordă beneficiarilor din sectorul avicol pe capacitatea de producție deținută este de:

  • 50 euro/UVM pentru capacitatea de producție găini reproducție rase grele și/sau tineret de reproducție, găini ouătoare și/sau tineret de înlocuire;
  • 20 euro/UVM pentru capacitatea de producție pui de carne, pui de curcă, precum și pui de găină eclozionați și/sau pui de curcă eclozionați pe serie;