Atentie mare la mare
Primul lucru pe care il face un turist atunci cand intra intr-un restaurant de pe litoral este sa consulte meniul pentru a verifica daca pretul unei ciorbe sau al unei fripturi nu echivaleaza cu salariul mediu pe economie. Intrand saptamana trecuta intr-o terasa de la Costinesti, am facut verificarea de rutina a meniului si am constatat ca preturile erau suportabile. Cand a venit nota de plata insa, soc total: portiile erau trecute cu pretul din meniu, insa painea, usturoiul, ardeiul sau smantana – adaosuri pe care esti tentant sa le consideri neimportante – insumau aproape 100.000 de lei, preturi care nu figurau in meniu. Asa ca nu va jenati sa puneti orice intrebare pe care o considerati utila, ca sa nu aveti surprize neplacute.

Intarzieri mari la Sapard
Chiar daca agentia Sapard a inceput sa functioneze fara sa mai aiba parte de celebrele scandaluri, nu inseamna ca a devenit mai eficienta. Aprobarea proiectelor este mult intarziata, iar posibilii beneficiari au ajuns la exasperare. Astfel, proiecte de finantare care ar fi trebuit onorate inca de anul trecut in luna decembrie zac si acum la Sapard fara sa primeasca vreun raspuns. Evident, oficialii vor gasi explicatii de tipul „acestea sunt normele europene” si tot asa. Scuze de genul acesta nu mai tin. Este clar ca agentia se misca, in continuare, cu viteza melcului. si asta spre disperarea fermierilor romani, care au tot mai multa nevoie de fondurile europene pentru a-si moderniza tehnologiile de productie.

Minunea de la Olimp
Adrian Minune, deja cunoscutul cantaret de manele, va sta toata vara pe litoral, mai precis in statiunea Olimp. El si-a asezat cartierul general la hotelul proaspat renovat Majestic (fostul Transilvania) si, dupa cum ne-au declarat surse bine informate, a platit cu bani inainte pentru intregul sezon. Evident, Adrian nu va sta toata vara cu burta la soare, ci va sustine diverse concerte in statiunile de pe litoral. Deja cantaretul are o multime de admiratori: copiii aflati in hotel, care il insotesc peste tot. Adrian Minune nu pare deranjat de asaltul micilor sai admiratori, el fiindu-le alaturi la piscina sau in restaurant. De maxima atentie se bucura si autoturismul cantaretului, un superb BMW decapotabil, parcat in apropierea hotelului. Trecatorii se opresc pentru a-i admira masina. Daca lucrurile vor sta asa in continuare, este foarte posibil ca anul viitor Adrian Minune sa fie in drept sa-si negocieze o reducere pentru a sta o vara intreaga in acelasi hotel. Nu de altceva, dar pe criza asta de turisti, orice vedeta poate fi o atractie pentru un hotel.