ROBOR prinde noi aripi! Dobânzile la creditele în lei sunt în creștere

ROBOR prinde noi aripi! Dobânzile la creditele în lei sunt în creștere
Publicat de Ioana Erdei la 20 octombrie 2017, 12:03

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a rămas şi vineri stabil, la 1,84%, dar indicii la şase şi la nouă luni au crescut din nou, uşor.

Indicele la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, s-a majorat la 2,02%, de la 2,01%, cât a fost cotat joi.

Indicele ROBOR la nouă luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni, a crescut la 2,08%, de la 2,06%, valoarea înregistrată joi.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.