ROBOR la 3 luni a urcat până la 3,24%!
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a continuat să crească luni pe piaţa interbancară, ajungând la 3,24% pe an, de la 3,15% cât era vineri, un nou record al ultimilor 4 ani şi 4 luni, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).
O valoare mai mare a ROBOR la trei luni a fost înregistrată pe 5 martie 2014, respectiv 3,37% pe an.
Conform datelor BNR, la începutul acestui an, ROBOR la 3 luni se situa la 2,05%. În perioada similară a anului trecut indicatorul se situa la nivelul de 0,37% pe an.
În ceea ce priveşte indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, acesta a crescut la 3,29% pe an, de la 3,24% vineri.
ROBOR la nouă luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale, a crescut la 3,31% pe an, de la 3,25% vineri, la fel ca şi indicele ROBOR la 12 luni, care a urcat la nivelul de 3,34% pe an, de la 3,31%. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





