Rotativa guvernamentală este ca și parafată. Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Social Democrat (PSD) par să se fi înțeles amiabil la împărțirea funcțiilor și ministerelor, în timp ce UDMR amenință că iese de la guvernare. Este oare această declarație de intenție doar la nivel declarativ sau UDMR intenționează să lase coaliția de guvernare în două partide?

Csoma Botond, liderul deputaților UDMR, a declarat recent că UDMR ia în calcul varianta ieșirii de la guvernare dacă va pierde Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în favoarea PNL, exprimându-și subtil interesul pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Energiei. Potrivit spuselor sale, Uniunea ar avea oameni profesioniști pentru aceste portofolii cheie.

Ce jocuri face UDMR?

După o întâlnire cu viitorul premier al României, Kelemen Hunor a spus că UDMR nu a fost niciodată parte a rotativei guvernamentale ca să renunțe la ministere și că Uniunea își va păstra fără îndoială portofoliile.

„După declarațiile domnului Ciolacu și domnului Ciucă, trag concluzia că se va respecta protocolul. Au fost discuții între trei oameni și rămân între trei oameni. Nu era o amenințare, am spus că, dacă se schimbă acordul lucrurile se vor complica, nu era o amenințare. Din punctul meu de vedere, subiectul este închis din 2021 toamna. Acordul este semnat și trebuie respectat. Trag concluzia că se va respecta acordul”, a afirmat Kelemen Hunor.

„Rotativa guvernamentală, în forma semnată, nu ne priveşte, iar poziţia mea este de ministru pentru un mandat de 4 anil”, a spus, marţea trecută, Barna Tanczos, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în cadrul unei conferințe de presă.

Rotativă sau suceală guvernamentală?

Robert Turcescu, Radu Preda și Mirel Curea au comentat ultimele informații legate de viitoarea componență a Cabinetului Ciolacu, odată cu preluarea rotativei de către PSD. În acest context, Robert Turcescu a observat că rotativa guvernamentală pare mai degrabă „o suceală guvernamentală”.

„Eu m-am săturat să-i spun rotativă sau rotație. Limba română avea cuvinte pentru așa ceva, suceală guvernamentală. Înțelegem că dl. Ciucă, ce surpriză, a primit un mandat de negociere foarte larg, adică i-au zis liberalii: Nea Nicule, fă ce vrei tu, vezi cum aranjați. Ce-i asta? E o variantă povestea asta pentru a vedea mișcându-se lucrurile în țărișoară? Mie rotativa nu-mi trezește nicio emoție”, a zis el, marți, în cadrul podcastului „HAI Live” de pe canalul de Youtube „HAI România!”.

Rotativă, pâine și circ

Radu Preda și-a exprimat convingerea că, până la alegerile din 2024, coaliția de guvernare va continua, însă a criticat tevatura care se face în jurul ei.

„Nu am nicio emoție cu privire la soliditatea acestei coaliții până la alegeri, dar mi se pare un pic deplasat tot circul ăsta de câteva luni, când se știa de la bun început că aici vom ajunge. Era un protocol destul de clar, orice modificări ale protocolului se puteau face decent, nu cu atâta tămbălău. Totuși, ne putem aștepta la surprize”, a declarat Radu Preda, făcând referire la o posibilă ieșire a UDMR de la guvernare.

„De vreo două zile ni se arată că am putea avea o coaliție în doi după rotativă. Se pare că UDMR o să dispară din ecuație și spun asta pentru că la început am văzut declarația aruncată din poignet a d-lui Grindeanu în care spunea că-s cam multe ministere și la unele nu le vede utilitatea. Unele ar trebui despărțite cum ar fi Familia, Tineretul și Sportul (n.red. – ministerul). Lumea a sărit, atacă Grindeanu pe Firea. A trebuit să intervină dl. Dîncu să spună, stați că nu asta a vrut să spună. Să vină Sportul la Familie.

Or ca să vină Sportul la Familie se poate întâmpla doar dacă UDMR pleacă de la guvernare. Pentru că ministrul Sportului (n.red. – Eduard Novak) cu toate bubele pe care le are din punct de vedere imagologic, este foarte bine înfipt acolo. Iar chestia asta e tot rostogolită de atunci, toată lumea spune asta, e aproape o certitudine că vom avea un minister unificat”, a adăugat el.