“Planul de austeritate al UE pe care-l impun forțat Greciei, la fel ca și banii cu care încearcă să salveze economia greacă, nu este de ajuns. Se vor mai întâmpla multe. Grecia are nevoie de mai multe bailout-uri și de mai multe măsuri de austeritate, dar niciunele nu vor fi răspusurile la problemele lor”, a declarat Oulds.
Analistul consideră că cel mai bine ar fi ca Grecia să iasă din zona euro și să-și declare falimentul.

“Ceea ce trebuie recunoscut este că Grecia e falimentară, după cum știm, și au nevoie să se declare în incapacitate de plată. Au nevoie să înceteze plățile pe care le fac către diferitele instituții financiare și să înceapă să investească în economia proprie, să încerce și să facă economia să pornească din nou și, desigur, să iasă din zona euro. Acesta e celălalt răspuns la problemele lor. Acestea trebuie făcute, este inevitabil, vor fi în incapacitate de plată și e mai bine să facă asta mai devreme decât mai târziu. Și, desigur, trebuie să renunțe la moneda euro, să-și devalorizeze noua monedă și să pună din nou în mișcare economia, pentru a deveni competitivă”, încheie Oulds.