Investiţiile programate de Doina şi Ion Rădulea pentru perioada 2009-2011 sunt de circa 140 de milioane de euro, însă criza economică şi financiară ar putea amâna finalizarea unor proiecte, în special cele pe segmentul rezidenţial.

Ion Rădulea crede că efectele crizei pe acest segment de piaţă se vor atenua la sfârşitul anului viitor. Cele mai importante companii pe care cei doi soţi le controlează sunt Sema Parc, River Invest şi MYO-O. „În 2009, au scăzut afacerile atât pe segmentul industrial, cât şi pe cel imobiliar”, spune Ion Rădulea.

O contribuţie importantă la averea familiei o are un teren de circa 43 de hectare, din sectorul 6 al Capitalei, pe care a început dezvoltarea unui „mini-orăşel” ce cuprinde clădiri de birouri, un hotel, spaţii rezidenţiale, o zonă comercială de tip „shopping village”, precum şi clădiri destinate serviciilor sociale – şcoală, spital, eventual chiar şi Primăria sectorului 6.

„Tot proiectul acesta va dura, probabil, încă 15 ani de acum încolo”, spune antreprenorul, adăugând că valoarea totală a proiectului Sema Parc este estimată la 1,7 miliarde de euro, sumă din care, potrivit unui raport de evaluare pregătit de o companie specializată, terenul reprezintă circa 0,36 miliarde de euro. Ce se va întâmpla însă pe viitor? Ia familia Rădulea în calcul posibilitatea vânzării acestui proiect?

„Nu vreau să ies din acest proiect pentru că doresc să se realizeze ce am gândit, însă nu exclud posibilitatea asocierii cu un partener pentru dezvoltarea proiectului, fie el fond de investiţii, bancă sau investitor privat”, spune Ion Rădulea. Construirea mini-orăşelului se derulează în etape: au fost construite două clădiri de birouri care au fost vândute unui fond de investiţii austriac, urmează dezvoltarea următoarelor două clădiri de birouri şi începerea construirii zonei rezidenţiale.

În 2008, firmele controlate de Doina şi Ion Rădulea au derulat afaceri în valoare de 16 milioane de euro, înregistrând un profit de 2 milioane de euro.