Măsurile fiscal-bugetare cuprinse în proiectul de Ordonanţă de Urgenţă şi modul în care au fost prezentate public arată lipsa totală de responsabilitate a Guvernului faţă de cetăţeni, dispreţ faţă de principiile democratice şi incapacitatea de a avea o minimă planificare şi coerenţă în actul de guvernare, avertizează Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa”, într-o scrisoare adresată joi Executivului.

„Misiunea Guvernului este aceea de a administra interesele ţării şi ale cetăţenilor ei, nu afacerile personale ale membrilor săi şi ale celor care îi controlează. Măsurile fiscal-bugetare cuprinse în proiectul de OUG şi modul în care au fost prezentate public arată lipsa totală de responsabilitate faţă de cetăţeni, dispreţ fată de principiile democratice şi incapacitatea de a avea o minimă planificare şi coerenţă în actul de guvernare”, se arată în documentul organizaţiei sindicale. 

Pe de altă parte, CNS „Cartel Alfa” susţine că sistemul fiscal din România trebuie reformat pentru a reduce presiunea pe salariaţi şi pe micii contribuabili către taxarea în schimb mai serioasă a averilor şi profiturilor marilor companii. 

„Pentru a nu exista vreo confuzie, facem precizarea că susţinem modificarea sistemului de taxare şi credem cu tărie că sistemul fiscal din România trebuie reformat pentru a reduce presiunea pe salariaţi şi pe micii contribuabili către taxarea în schimb mai serioasă a averilor şi profiturilor marilor companii. Astfel, ne delimităm de vocile, din păcate majoritare în spaţiul public, care anunţă disoluţia economiei la orice propunere de taxare. Nu susţinem nici discursul prin care introducerea unor noi taxe este legitimată prin etichete fals-moralizante. Companiile care fac profituri în România trebuie să contribuie corespunzător la bugetul public, pentru că aşa ar fi echitabil, nu ca o ‘pedeapsă’ pentru comportamentul lor, care în realitate a fost încurajat şi tolerat de toate guvernele României din ultimii 30 de ani, prin facilităţi/subvenţii directe sau indirecte, scutiri de taxe, reducerea constantă a nivelului de impozitare etc”, notează reprezentanţii sindicatului. 

Cu toate acestea, confederaţia sindicală respinge propunerile şi solicită retragerea OUG pentru că: măsurile cuprinse prevăd limitarea drepturilor salariaţilor din sectorul bugetar pentru condiţii de muncă şi a sporurilor aferente, respectiv măsurile cuprinse în proiectul de act normativ nu au făcut obiectul niciunei consultări prealabile cu partenerii sociali. 

„Subiectul este unul deosebit de important, care determină puternice reacţii în societate, iar lipsa dialogului social şi a unei analize privind măsurile propuse alimentează reacţii alarmiste, extrem de nocive pentru un mediu economic pe care ni-l dorim cu totii predictibil şi stabil. Proiectul aduce modificări majore la nu mai puţin de 16 legi, printre care Codul Muncii, Legea Educaţiei, Legea Sănătăţii, Legea Energiei, Legea salarizării pentru personalul bugetar, Codul fiscal. Măsurile cuprinse în proiectul de act normativ au nenumărate consecinţe, atât din punct de vedere social, cât şi economic. Cu toate acestea, proiectul nu este însoţit de studiu de impact pentru următoarea perioadă (în Nota de fundamentare impactul economic este zero)”, notează sursa citată. 

Totodată, în scrisoarea sindicaliştilor se menţionează că proiectul de ordonanţă cuprinde măsuri croite pentru alimentarea unor reţele de influenţă, dând ca exemplu Fondul de Investiţii „destinat fidelizării administraţiei locale”, precum şi „unele propuneri aberante de investiţii publice (subvenţionarea construirii pe bani publici a unor investiţii private, grădiniţe olimpice, în condiţiile în care există sute de unităţi publice de învăţământ care au nevoie urgentă de reparaţii şi modernizări, iar accesul inegal la educaţie este o problemă reală si gravă)”. 

În viziunea CNS „Cartel Alfa”, proiectul de ordonanţă cuprinde măsuri fiscale discriminatorii, nejustificate, care mai curând favorizează un sistem clientelar decât să rezolve gravele probleme de pe piaţa muncii (de exemplu: scutirea de contribuţii ale angajatorului în sectorul construcţii datorită majorării salariului minim din domeniu, care nu este bazat pe un proces de negociere colectivă). 

„Proiectul de ordonanţă include măsuri de taxare retroactivă, iar noile taxe sunt anunţate cu mai puţin de două săptămâni înainte de a fi aplicate, când bugetele unităţilor sunt deja aprobate, în mare parte, si negocierile colective pentru anul 2019 sunt în derulare sau finalizate. Introducerea posibilităţii de a retrage individual contribuţiile la Pilonul II de pensii nu are nicio justificare, decât distrugerea unui mecanism balansat (între pilonul I şi pilonul II), astfel încât lucrătorul să fie protejat indiferent de evoluţia pieţei muncii sau a pieţelor financiare, cât şi crearea de discriminare între categoriile de pensionari. Proiectul de OUG, precum şi modul în care sunt formulate măsurile cuprinse în acesta arată fie un nivel toxic de incompetenţă, fie o totală lipsă de responsabilitate faţă de cetăţeni”, susţin sindicaliştii. 

În acest context, CNS „Cartel Alfa” solicită retragerea proiectului de ordonanţă şi convocarea de urgenţă a Consiliului Naţional Tripartit de Dialog Social. 

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a prezentat marţi seara, de la Palatul Victoria, o serie de măsuri fiscal – bugetare care urmează să fie adoptate până la sfârşitul acestui an, printre cele mai importante vizând o ”taxă pe lăcomie” care să se aplice, de la 1 ianuarie 2019, instituţiilor financiar-bancare, în cazul în care ratele ROBOR la 3 şi 6 luni depăşesc o anumită valoare. Autorităţile estimează la trei miliarde de lei impactul acestei măsuri. 

De asemenea, Executivul are în vedere plafonarea preţului la gazele naturale din producţia internă la 68 lei/MWh, pe o perioadă de trei ani, până în februarie 2022, dar şi o contribuţia bănească percepută de la operatori economici care desfăşoară activităţi în domeniul energiei electrice şi termice de 3% din cifra de afaceri realizată de aceştia. Şi comunicaţii se majorează taxele aferente pe ANCOM la 3%. 

Totodată, comisionul de administrare pentru Pilonul II de pensii urmează să fie redus de la 2,5% la 1% iar o persoană se va putea retrage de la un fond de pensii, după minimum cinci ani de participare. 

Anunţul ministrului, urmat de publicarea în dezbatere publică a proiectului de ordonanţă de urgenţă, a stârnit numeroase reacţii negative din partea mediului de afaceri.

Te-ar putea interesa și: