Turcia nu va lua alte măsuri pentru implementarea acordului cu Uniunea Europeană referitor la stoparea fluxului de imigranţi, dacă nu se urgentează procedura de ridicare a vizelor, a anunţat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. Erdogan a spus că fondurile promise Turciei de către Uniunea Europeană în cadrul acordului încheiat pe 18 martie – 6 miliarde de euro – nu au fost deocamdată deblocate. „În cazul în care nu se obține niciun rezultat în legătură cu vizele, atunci nicio decizie, nicio lege în cadrul aplicării acordului de readmisie nu va ieși din Parlamentul Republicii Turce”, a declarat liderul turc. Acordul dintre UE și Ankara prevede retrimiterea în Turcia a oricărui migrant sosit în Grecia după data de 20 martie și care nu a făcut cerere de azil sau a cărui cerere a fost respinsă. În schimb, UE se angajează, în schimbul fiecărui migrant sirian retrimis, să accepte un altul, în limita a 72.000 de persoane. Turcia s-a angajat şi să facă toate demersurile pentru a opri un număr cât mai mare de imigranţi să plece către Uniunea Europeană. Urma să primească 6 miliarde de euro pentru susţinerea taberelor de refugiaţi şi întărirea graniţelor. În schimb, Ankara a cerut liberalizarea regimului vizelor şi reluarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană blocate de 10 ani. În urmă cu două săptămâni, Parlamentul European a anunțat că nu va lua în discuție propunerea de liberalizare a vizelor până când Ankara nu își va modifica legislația antiteroristă. Președintele turc a reacționat vehement şi a declarat că ţara sa nu va primi instrucțiuni de la Europa. El a spus că țările europene reprezintă un refugiu pentru aripile politice ale unor grupări teroriste și a estimat că UE este cea care trebuie să-și modifice legile antiteroriste”, mai scrie Guardian.

“Zona euro a ajuns în cele din urmă la un acord "global" privind datoria Greciei”, scrie Le Monde.

„Miniştrii de finanţe din zona euro au ajuns la un acord, miercuri dimineaţă devreme, pentru a acorda o nouă tranşă de împrumut de 10,3 miliarde de euro din planul de asistenţă financiară destinat Greciei, în timp ce ţara confruntată cu lipsa de numerar are nevoie de ajutor pentru a evita revenirea în pragul falimentului. “Un acord a fost încheiat”, a confirmat ministrul francez al finanţelor Michel Sapin după o reuniune a reprezentanţilor celor 19 ţări din zona euro care a durat aproape 11 ore, la Bruxelles. Detaliile acordului nu au fost disponibile imediat, dar el include progrese în chestiunea în special spinoasă de reducere a datoriilor pentru Grecia. Fondul Monetar Internaţional, unul dintre creditorii Greciei, a insistat asupra relaxării datoriei, dar abordarea este controversată cu guvernele din zona euro, cum ar fi Germania. Atena şi creditorii ei au negociat luni de zile reforme şi măsuri de reducere a costurilor, ce ar permite acordarea unei noi tranşe de împrumut din cadrul celui de-al treilea plan de salvare de 86 miliarde de euro, aprobat de Eurogrup în vara anului trecut. În iulie, Grecia trebuie să plătească datorii de peste 3 miliarde de euro într-o singură lună.”

“Monsanto respinge oferta de fuziune făcută de Bayer, dar spune ca este deschisă la discuții”, titrează The Wall Street Journal.

“Monsanto Co. a respins oferta de preluare făcută de grupul Bayer AG, în valoare de 62 de miliarde de dolari ca fiind prea mică, dar gigantul mondial de semințe modificate genetic a spus că rămâne deschis în continuare la discuții – fapt pe care Bayer îl consideră încurajator. Mutarea Monsanto, care era în mare parte aşteptată, pune presiune pe conglomeratul farmaceutic și chimic german pentru a îndulci oferta, în ciuda protestelor unora dintre investitorii săi.”

“Talibanii confirmă moartea liderului lor şi i-au găsit un înlocuitor”, titrează The New York Times.

„Talibanii au rupt tăcerea lor pentru a confirma moartea mollahul Akhtar Muhammad Mansour și l-au numit la conducere pe unul dintre adjunctul acestuia, Mawlawi Haibatullah Akhundzada. “Mollahul Akhtar Mansur a căzut ca martir într-un tir de dronă American”, precizează un comunicat al talibanilor, postat de internet. Mollahul Haibatullah Akhundzada, până acum adjunctul lui Mansur, “a fost numit noul şef al emiratului islamic al talibanilor, în urma deciziei unanime a Shoura”, consiliul lor suprem.  Sirajuddin Haqqani, liderul unei reţele acuzate de atacuri sângeroase cu bombe la Kabul în ultimii ani şi mollahul Mohammad Yaqoob, fiul fostului lider mollahul Mohammad Omar, vor fi adjuncţii lui Haibatullah Akhundzada, a precizat purtătorul de cuvânt al talibanilor. Mollahul Akhtar Mansur a fost ucis sâmbătă într-un atac cu dronă, în partea pakistaneză a frontierei cu Afganistanul, într-o misiune autorizată de preşedintele american Barack Obama.”

“Trump a câştigat primarele din statul Washington, apropiindu-se şi mai mult de nominalizarea republicană”, scrie portalul de ştiri Business Insider.

“Miliardarul Donald Trump a câştigat marţi alegerile primare republicane în statul Washington, apropiindu-se de o majoritate necesară de delegaţi pentru a deveni candidatul oficial al Partidului Republican la prezidenţialele din noiembrie. Posturile de televiziune NBC şi CNN l-au declarat învingător marţi seara. Potrivit rezultatelor parţiale provenind de la 67% din secţii de votare, Donald Trump a câştigat 76% din voturi în acest stat din nord-vestul SUA, într-un scrutin prin corespondenţă, în contextul în care pe buletinele de vot au figurat de asemenea numele a trei dintre foştii săi rivali. În paralel, incidente violente au avut loc la Albuquerque, în statul New Mexico, în afara locului unde se desfăşura reuniunea candidatului republican. Persoane mascate au fost filmate aruncând proiectile. Poliţia a procedat la arrestări. De trei săptămâni, Donald Trump nu are concurenţă şi învestitura sa este ca şi câştigată, dar primarele vor continua până în data de 7 iunie, în puţinele state care nu au votat încă. Ted Cruz şi John Kasich s-au retras din cursă după tipărirea buletinelor de vot în statul Washington, de aceea numele lor au figurat pe buletine. Fiecare a obţinut aproximativ 10% din voturi. Un al treilea fost rival, Ben Carson, s-a retras în martie, dar nu a solicitat în mod oficial autorităţilor electorale locale eliminarea numelui său. În tabăra democrată, Hillary Clinton este cea care ar putea să câştige nominalizarea la primarele din 7 iunie, chiar dacă rivalul său Bernie Sanders îşi continuă în mod activ campania, adunând zeci de mii de susţinători la mitingurile electorale, în special în California, în această săptămână. Convenţia de învestitură a republicanilor va avea loc la Cleveland, în Ohio, din 18 până la 21 iulie. Democraţii îşi vor desemna candidatul o săptămână mai târziu, în Philadelphia.”