„Metoda zonală a funcționat, am evitat un lockdown generalizat. În zilele următoare, toate regiunile ar putea reintra în zona galbenă. Totuși, situația rămâne dificilă în Italia și în toată Europa. Și, printre experții italieni există o îngrijorare puternică că în perioada Crăciunului, curba de contaminare ar putea suferi o creștere”, a declarat premierul Giuseppe Conte, în timpul conferinței de presă de vineri, după Consiliul de Miniștri, conform milanotoday.it

„A trebuit să consolidăm măsurile, a fost o decizie dureroasă. Ne gândim la o zonă roșie în perioada 24 decembrie – 6 ianuarie în zilele de sărbătoare. Se iese din casă doar din motive de muncă, necesitate și sănătate. Este posibil să primim în propria locuință până la 2 persoane cu care nu conviețuim împreună cu copiii lor sub vârsta de 14 ani. Este o măsură pe care am gândit-o pentru a permite acel minim de sociabilitate care este potrivit pentru această perioadă”, afirmă Conte de la Palatul Chigi.

Italia va fi zonă roșie

În perioada Sărbătorilor, se va putea părăsi teritoriul micilor municipalități sub 5.000 de locuitori, pe o rază de 30 de kilometri, în „zona portocalie”. Italia va fi „zonă roșie” de la Ajun Crăciunului până la Bobotează: „zone roșii” în zilele de sărbătoare și zilele de dinainte de sărbători (24, 25, 26, 27, 31 decembrie 2020 și 1, 2, 3, 5 și 6 ianuarie 2021) și patru zile „portocalii” (28, 29, 30 decembrie 2020 și 4 ianuarie 2021).

„Întreg teritoriul național va fi “zonă portocalie” în 28, 29, 30 decembrie și 4 ianuarie. În aceste zile ne putem deplasa exclusiv în municipiul de reședință fără a justifica motivul. Pentru întâlniri în municipalități de până la 5.000 de locuitori pe o rază de până la 30 km, dar nu în capitalele de provincie. Barurile și restaurantele rămân închise, cu excepția livrărilor la domiciliu. Magazinele vor fi deschise până la ora 21:00”, a spus premierul italian. Țara rămâne blocată de la ora 22:00 și maximum două persoane care nu locuiesc împreună pot fi adăugate la masă”.

„În cele din urmă, Guvernul a decis să introducă măsuri mai restrictive, fiind însă deschis posibilității vizitelor a două persoane care nu locuiesc în aceeași casă, dar excluzând de la numărătoare copii sub 14 ani”. În rest, textul nu specifică necesitatea unui grad de rudenie, așa cum s-a sugerat, pentru a permite vizitele. Deci, va fi posibil să mergem la rude și prieteni chiar și în zilele “roșii”: în acele zece zile, magazinele, barurile și restaurantele sunt închise cu interdicția de a părăsi casa, cu excepția motivelor pentru muncă și sănătate. În timp ce în zilele “portocalii” vom putea să ne deplasăm între municipalitățile mici sub 5.000 de locuitori, iar magazinele vor putea funcționa.

„Suntem alături” de operatorii care vor fi implicați în aceste măsuri. „Am suspendat contribuțiile și impozitele pentru cei care au pierderi. Oricine suferă daune economice trebuie să fie imediat ajutat. Acest decret prevede imediat o scutire de 645 milioane de euro pentru restaurante și baruri. Cu noul decret, din ianuarie vom compensa pierderile și pentru ceilalți operatori, în afară de restaurante și baruri, și vom crea măsuri de egalizare”, a precizat Giuseppe Conte în conferința de presă.

„Avem în fața noastră sfârșitul acestui coșmar, o dată cu măsurile restrictive ne îndreptăm spre ziua vaccinării din 27 decembrie în Italia și un prim grup de țări europene. Nu vom rezolva problema pe 27 decembrie. Vom interveni cu un plan de vaccinare, pe care l-am anticipat deja: trebuie să găsim în această certitudine puterea de a încheia împreună acest capitol urât”, concluzionează Conte, vorbind despre campania de vaccinare care va începe în Europa împotriva COVID-19.

Apoi, Conte precizează: „Nu prevedem ca vaccinul să fie obligatoriu: îl oferim opțional, dar am început deja să promovăm o campanie pentru a explica tuturor că vaccinul va fi testat de cele mai acreditate instituții din Europa și va fi sigur. Va fi oferit tuturor și sperăm ca toți să se pregătească să primească acest tratament”.