Restanţele firmelor şi cele ale populaţiei la bănci au scăzut cu peste 18%, în iulie

Restanţele firmelor şi cele ale populaţiei la bănci au scăzut cu peste 18%, în iulie
Publicat de Mădălina Bălăceanu la 25 august 2017, 11:10

Valoarea totală a restanţelor firmelor şi populaţiei la bănci a scăzut cu 18,2%, în iulie, la aproximativ 12,3 miliarde lei, comparativ cu nivelul înregistrat în aceeaşi lună a anului precedent, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR), potrivit Agerpres.

Din această sumă, 5,74 miliarde lei erau în moneda naţională şi 6,59 miliarde lei în valută. Capitala deţinea 37% din totalul restanţelor.

Valoarea totală a creditelor acordate firmelor şi populaţiei însuma 230,8 miliarde lei, în creştere cu 5,3% comparativ cu nivelul din iulie 2016. Cea mai mare parte din valoare era în lei, respectiv peste 138,5 miliarde lei.

Numărul persoanelor fizice cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare a crescut cu 1,1%, în iunie, comparativ cu luna precedentă, la 687.302, conform celor mai recente date al Băncii Naţionale a României (BNR).

Aceste persoane aveau restanţe în valoare de peste 8,05 miliarde de lei. Cea mai mare parte a sumei era în lei şi euro, respectiv 3,12 miliarde în lei şi 3,28 miliarde lei în euro. În funcţie de categoria de întârziere, cea mai mare valoare corespunde termenului de peste 90 de zile cu 4,53 miliarde lei.

Informații articol
Etichete: , , ,
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.