Mihai Popșoi, vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, a oferit un interviu pentru Digi24 în care a vorbit despre mai multe teme de actualitate cu privire la ţara vecină.

Moldova nu a avut o dezbatere serioasă despre securitate şi despre neutralitate

Printre acestea, politicianul de la Chişinău a comentat şi declaraţiile recente ale preşedintelui Maia Sandu, care spunea că neutralitatea nu poate apăra Republica Moldova.

Mihai Popșoi a subliniat că trebuie să existe o dezbatere privind această neutralitate a Republicii Moldova, pentru că o astfel de dezbatere nu a avut loc în ultimele trei decenii.

„Încearcă oferirea unui spațiu de a discuta, de a analiza la rece cât de serioasă este această neutralitate, care aș zice că este de fapt o iluzie a securității, pentru că statutul de neutralitate a fost inclus în constituția din 1994 cu un singur gând – de a forța într-un fel sau altul mâna Moscovei de a-și retrage trupele de pe teritoriul Republicii Moldova, și munițiile, care vedem că după 30 de ani sunt tot acolo.

Această dezbatere publică despre securitate, despre neutralitate a lipsit cu desăvârșire în Republica Moldova în cei 30 de ani, și acum vrem să deschidem spațiul pentru această dezbatere, în așa fel încât în urma dezbaterii, dacă se va schimba voința cetățenilor cu privire la acest statut, dezbaterea este necesară”, a declarat vicepreședintele Parlamentului moldovean.

Republica Moldova, ţară membră NATO?

În continuare, Mihai Popșoi a vorbit şi despre posibilitatea ca Republica Moldova să devină parte a NATO.

„O alianță politico-militară cum e NATO, cu Articolul 5 care garantează securitatea fiecărui stat membru, nu pot exista dubii că apartenența la Alianță este o garanție cât se poate de puternică pentru securitatea unui stat membru.

Cu regret spun că cetățenii Republicii Moldova s-au aflat foarte mulți ani pradă a propagandei ruse, au trăit în câmpul mediatic al Federației Ruse care a exploatat aceste fobii anti-occidentale.

Acum există un impediment major să schimbăm aceste poziții. Nu este un lucru ușor, dar trebuie făcut”, a explicat politicianul de la Chişinău la Digi24.

Rusia era unul din statele care urma să garanteze securitatea Ucrainei, prin memorandumul de la Budapesta

Mihai Popșoi a adăugat că, de-a lungul istoriei, s-a demonstrat că neutralitatea nu poate opri agresorii.

„Majoritatea cetățenilor în ziua de azi nu sprijină acest demers (aderarea la NATO – n.r.), de aceea este necesară această dezbatere publică, așa încât cetățenii să înțeleagă că neutralitatea, de fapt, pare o chestie abstractă, și până la urmă este.

Este o coală de hârtie, dar istoria ne demonstrează, nu o dată, că acest lucru nu a oprit agresorii.

Și chiar în cazul Ucrainei avem acel memorandum de la Budapesta, Rusia fiind unul din statele care urmau să garanteze securitatea Ucrainei, și știm cum s-au desfășurat lucrurile.

Este important să avem o discuție onestă, tranșantă privind vulnerabilitățile de securitate ale Republicii Moldova, și modalitățile de a acoperi aceste vulnerabilități.

Și dacă în rezultatul discuției, cetățenii Republicii Moldova vor lua o decizie informată de a păstra neutralitatea, este un lucru care trebuie respectat.

Dacă se va lua o altă decizie, la fel, va fi un lucru care va trebui să fie respectat și implementat de către clasa politică”, a mai spus vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova.