Gropile de gunoi municipale din România au intrat în atenția autorităților după un amplu control tematic desfășurat la începutul lunii iulie. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă concluzii îngrijorătoare privind neregulile identificate la nivel național.
În urma acțiunii coordonate de Garda Națională de Mediu și IGSU, au fost aplicate amenzi de ordinul milioanelor de lei, iar deficiențele descoperite evidențiază probleme grave în sistemul de gestionare a deșeurilor.
Gropile de gunoi, în centrul unui control amplu interjudețean
Gropile de gunoi au fost verificate în perioada 2–10 iulie 2025, la solicitarea Ministerului Mediului, condus de Diana Buzoianu. Garda Națională de Mediu, sprijinită de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, a inspectat toate cele 47 de depozite municipale clasa B din România.
Scopul principal al acestor acțiuni a fost identificarea riscurilor de mediu și prevenirea incendiilor, în contextul temperaturilor extreme care pot favoriza autoaprinderea deșeurilor.
Potrivit autorităților, acțiunea a vizat în mod special infrastructura de prevenție și respectarea reglementărilor privind siguranța la incendii.
Amenzi de peste 2 milioane de lei și nereguli pe bandă rulantă
Amenzile aplicate în urma controalelor au depășit 1.800.000 de lei, conform declarațiilor făcute de ministrul Diana Buzoianu. Cele mai mari sancțiuni s-au înregistrat în județele Dâmboviţa, Ilfov și Teleorman, unde s-au constatat cele mai grave abateri.
„Au fost date amenzi în valoare de 1.8 milioane de lei în urma controlului tematic pentru gropile de gunoi municipale”, a spus ministrul.
În plus, reprezentanții IGSU au aplicat sancțiuni suplimentare în valoare de 493.000 de lei, în urma constatării a nu mai puțin de 245 de deficiențe.
Printre cele mai frecvente nereguli se numără lipsa autorizației de protecție la incendiu și nerespectarea normelor de siguranță în vigoare.
„Am solicitat şi participarea colegilor de la IGSU care au aplicat, la rândul lor, sancţiuni de 493.000 de lei, constatând 245 de deficienţe la depozitele verificate.
Mare parte dintre ele se referă ori la absenţa autorizaţiei de protecţie la incendiu, ori la lipsa respectării normelor în vigoare”, a precizat comisarul general Andrei Corlan.
Probleme sistemice și poluare evidentă în majoritatea depozitelor
Depozitele de deșeuri verificate prezintă probleme recurente și grave. Au fost descoperite situații în care deșeurile sunt depozitate fără sortare sau tratare prealabilă, iar stațiile de levigat sunt fie defecte, fie complet nefuncționale.
În multe cazuri, emisiile toxice ajung direct în atmosferă, afectând calitatea aerului, a apei și a solului. De asemenea, multe dintre depozite conțin cantități mari de materiale reciclabile care ar fi trebuit valorificate, nu îngropate.
„S-au constatat situații grave și recurente:
- Depozite care funcționează fără să respecte reglementările de mediu;
- Deșeuri netratate, aruncate direct, fără sortare, fără preprocesare;
- Probleme structurale majore, de la stații de levigat nefuncționale până la emisii de gaze toxice direct în atmosferă;
- Poluare vizibilă a aerului, apei și a solului, și nu în ultimul rând, depozite pline cu deșeuri reciclabile, care ar fi trebuit să fie valorificate, nu îngropate”, scrie pe pagina Ministerul Mediului.
Cauze identificate și măsuri pregătite pentru remediere
Colectarea separată de proastă calitate, lipsa tratării reale a deșeurilor și tarifele scăzute de depozitare sunt doar câteva dintre cauzele invocate de autorități.
- „Colectare separată de proastă calitate;
- Tratare inexistentă sau formală a deșeurilor;
- Tarife de depozitare mai mici decât costurile tratării, care descurajează utilizarea instalațiilor existente;
- Lipsă de asumare și responsabilități neclare între autoritățile locale și ADI-uri;
- Legislație ambiguă și lipsa unor sancțiuni reale pentru instituții care nu își fac treaba”, mai scrie sursa citată.
Totodată, responsabilitățile neclare între autoritățile locale și ADI-uri, alături de lipsa unor sancțiuni eficiente, contribuie la perpetuarea acestei crize.
Diana Buzoianu a subliniat nevoia urgentă de adoptare a normelor pentru Legea mirosului
Diana Buzoianu a subliniat nevoia urgentă de măsuri ferme, printre care extinderea controalelor, reglementarea utilizării echipamentelor moderne achiziționate prin PNRR și POIM, și adoptarea normelor pentru Legea mirosului, în colaborare cu Ministerul Sănătății.
„Este momentul să tratăm gestionarea deșeurilor nu doar ca o obligație de mediu, ci ca o politică de sănătate publică și de responsabilitate administrativă.” a precizat Diana Buzoianu.
Diana Buzoianu a punctat gravitatea situației în deschiderea conferinței de presă:
„La începutul mandatului, am anunţat un control interjudeţean al Gărzii de Mediu cu privire la gropile de gunoi pe zona de prevenție incendii. Am vrut să avem o acţiune completă pe toate gropile cu gunoi municipal care să fie verificate din perspectiva măsurilor care au fost luate pentru a preveni incendiile. Cele mai mari amenzi au fost date în Dâmboviţa, Ilfov și Teleorman.
Concluziile generale ale controlului tematic sunt că majoritatea judeţelor nu au o infrastructură de tratare a deşeurilor, că reciclăm prea puţin şi ar trebui, în perioada următoare, să dublăm capacitatea calitatea de material pe care îl reciclăm. S-au găsit depăşiri ale cantităţii autorizate în majoritatea gropilor de gunoi care au fost verificate şi, de asemenea, au fost depăşite, tot aşa, în majoritatea gropilor de gunoi, suprafeţele maximale pe care ar fi trebuit să fie depozitate aceste deşeuri”, a declarat ea.
Ministrul a atras atenția că România trebuie să trateze gestionarea deșeurilor ca o problemă de sănătate publică, nu doar ca o obligație de mediu.