Colectarea deșeurilor din pubele etichetate devine obligatorie din 8 septembrie, în Sectorul 5

Primăria Sectorului 5 îi avertizează pe locuitori că, începând cu 8 septembrie, deșeurile vor fi ridicate doar din pubelele etichetate. Până la această dată, colectarea din recipiente neetichetate mai este permisă, însă ulterior serviciul de salubrizare se va desfășura exclusiv pe baza noului sistem de identificare, scrie buletin.de.

Măsura face parte dintr-o strategie mai amplă de aliniere la standardele europene, prin care plata serviciilor de salubritate se va calcula în funcție de cantitatea deșeurilor generate. În practică, gospodăriile cu contract activ și pubelă dotată cu sistem de citire automată a greutății vor plăti mai puțin, în funcție de volumul efectiv aruncat.

Cum pot fi obținute etichetele pentru pubele

Cetățenii care nu au intrat încă în noul sistem pot solicita etichetele necesare sau actualizarea contractelor direct la punctul de lucru al Societății Salubrizare Sector 5, situat la Garajul Pucheni (str. Pucheni nr. 79). Programul este de luni până vineri, între orele 08:00 și 15:00.

Pentru ridicarea etichetelor și a recipientelor, autoritățile atrag atenția asupra câtorva reguli:

  • este obligatorie prezentarea cărții de identitate, pentru confirmarea adresei;
  • solicitantul trebuie să figureze cu un contract nou de salubrizare sau cu unul deja actualizat;
  • după semnarea contractului, este necesară o perioadă de trei zile până la ridicarea etichetelor, pentru înregistrarea în baza de date.
  • Primăria avertizează că neconformarea la aceste proceduri poate duce la întreruperea temporară a colectării deșeurilor.
ghene de gunoi, gunoaie, deseuri, Ploiesti
SURSA FOTO: Capital

Puncte de colectare pentru textile uzate

Pe lângă schimbările din sistemul de salubrizare, locuitorii Sectorului 5 au la dispoziție și șase puncte de colectare a deșeurilor textile, inaugurate în acest an:

  • Splaiul Independenței, la intrarea în stația de Metrou Izvor;
  • Calea 13 Septembrie, zona Poșta Puișor;
  • Calea Ferentari nr. 72, sediul Poliției Locale Sector 5;
  • Calea 13 Septembrie, Cinema Lira;

Strada Zețarilor, capătul liniei STB.

În modulele special amenajate pot fi aduse haine uzate (dar curate și uscate), încălțăminte în perechi complete, lenjerii de pat, prosoape, perdele și accesorii textile precum eșarfe sau pălării. Nu sunt acceptate însă textile umede sau murdare, saltele, perne, pături voluminoase ori resturi provenite din croitorie și tapițerie.

Pentru informații suplimentare, cetățenii pot suna la 031.9550 sau pot accesa site-ul oficial www.salubrizare5.ro.