Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat, anul trecut, un record absolut de lichiditate. Volumele tranzacţionate au ajuns la 18,3 miliarde de lei (3,77 miliarde de euro). Potrivit rezultatelor financiare preliminare la 31 decembrie 2020, aceasta este cea mai mare valoare înregistrată vreodată pe segmentul principal al BVB. A fost depăşit cu aproape 25% recordul anterior consemnat în anul 2007.

Profitul net consolidat al Grupului BVB s-a redus cu 7% anul trecut. S-a ajuns la 6,26 milioane de lei, de la 6,72 milioane de lei în 2019. Acest rezultat a fost generat, în principal, de segmentul tranzacţionare al Grupului.

Profitul operaţional consolidat al Grupului BVB a urcat cu 44%, la 5,47 milioane de lei, de la 3,8 milioane de lei. Acest lucru s-a datorat avansului veniturilor operationale cu 21% în timp ce avansul cheltuielilor operationale a fost de 18%.

Venituri în creștere ale BVB

Veniturile operationale consolidate ale Grupului BVB în 2020 au fost de 42,24 milioane de lei, în creştere cu 21%, avansul fiind influenţat de toate segmentele de activitate ale Grupului. Veniturile din segmentul de tranzacţionare (BVB) au crescut cu 35%, de la 19,68 milioane de lei la 26,66 milioane de lei, ca urmare a creşterii valorilor tranzacţionate pe piaţa principală acţiuni, atât tranzacţii regular cât şi oferte.

Veniturile aferente segmentului post-tranzacţionare (DC) au crescut cu 7% (de la 14,97 milioane de lei la 15,97 milioane de lei) ca urmare a creşterii veniturilor din menţinerea calităţii de custode în sistemul DC, dar şi a creşterii veniturilor din decontare, influenţate de creşterea valorilor tranzacţionate la BVB. Veniturile aferente segmentului registru (DC) au crescut de asemenea, cu 9%, de la 4,66 milioane de lei la 5,09 milioane de lei, în principal datorită înregistrării unor venituri de tip “one-off”.

Activitatea pe piaţa primară a accelerat în trimestrul 4

Cheltuielile operationale consolidate au sporit cu 18%, de la 31,16 milioane de lei la 36,76 milioane de lei. A fost vorba în principal ca urmare a avansului cheltuielilor de personal cu 3,31 milioane de lei, pe fondul înregistrării a 1,21 milioane de lei cheltuieli de personal ale noii filiale CCP.RO şi a avansului cheltuielilor cu salariile. Acest lucru s-a datorat ca urmare a aplicării Politicii de Remunerare la nivelul Grupului BVB, a cheltuielilor cu serviciile prestate de terţi cu 1,94 milioane de lei, în principal cheltuieli cu consultanţa aferente procesului de autorizare a CCP.RO, precum şi a altor cheltuieli operationale cu 0,35 milioane de lei, cheltuieli suplimentare realizate în contextul pandemic actual, atât în zona de IT cât şi în cea de prevenire a răspândirii virusului Sars-Cov-2.

Potrivit rezultatelor afişate de BVB, indicele BET-Total Return a înregistrat un avans de 10% în trimestrul 4, până la valoarea de 16.509,64 puncte. Astfel, s-a închis anul 2020 în teritoriu pozitiv, cu un avans de 3,4% faţă de finalul anului precedent

“Activitatea pe piaţa primară a BVB a accelerat în trimestrul 4, înregistrându-se 6 listări de obligaţiuni şi 2 listări de acţiuni, incluzând şi o nouă emisiune de obligaţiuni guvernamentale în cadrul programului Fidelis care au atras un nivel record de subscrieri din partea investitorilor individuali în valoare de 2,7 miliarde de lei”, se precizează în documentul citat.