Reacție incredibilă a lui Mircea Badea! Ce le-a transmis polițiștilor

Reacție incredibilă a lui Mircea Badea! Ce le-a transmis polițiștilor
Publicat de Alecsandru Ion la 20 martie 2020, 19:50
Din cuprinsul articolului

Mircea Badea neagă acuzele conform cărora ar fi instigat în mod public și ar fi incitat la ură și discriminare. Cunoscutul realizator TV a tratat acțiunea polițiștilor de la Biroul de Investigații Criminale într-o cheie ironică.

Realizatorul TV Mircea Badea a reacționat în nota-i caracteristică în fața acuzelor ce îi sunt aduse de polițiștii Biroului de Investigații Criminale.

Badea a povestit joi seara, în direct la Antena 3, cum s-a trezit că este acuzat de instigare publică și incitare la ură sau discriminare.

„Cum stăteam eu liniștit și mă păzeam de coronavirus să nu mă atace, primesc un mesaj pe WhatsApp. A venit un plic, aici, la poartă la Antena 3. Și în plic erau două hârtii de la Poliție, de la Biroul de Investigații Criminale.

Biroul de Investigații Criminale solicită Antenei 3 o emisiune din iunie sau iulie, cred că iunie totuși, 2018. Se fac doi ani în curând.

”Eu nu am zis așa ceva”

Acum aproape doi ani aș fi zis eu pe pasă să-i călcăm pe #rezist cu mașina. Așa aș fi zis eu. Eu n-am zis așa ceva, dar ei așa zic.

Momentul la care fac ei referire, discuția despre #rezist și mașinile a fost în 2018. În octombrie 2019, în plină campanie electorală, începe urmărirea penală in rem, deci pe faptă, nu persoană, în legătură cu această presupusă faptă.

Mie îmi vine foarte rău să râd, pentru că este ceva atât de comic. Sigur, în principiu n-ar fi comic, ar fi dramatic, dar țara asta…Un domn de la Biroul de Investigații Criminale solicită caseta de acum doi ani și să spunem și locul unde a fost făcută emisiunea (…).

Vreau să-i încurajez pe cei de la statul de drept să finalizeze cât mai repede dosarul, cu un rechizitoriu sper, și să mă trimită la onorata instanță pentru a-mi demonstra nevinovăția”, a spus Mircea Badea, joi seară, la Antena 3.

 

Informații articol
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.