Rata şomajului în Grecia a ajuns în octombrie la nivelul record de 27,8%

Rata şomajului în Grecia a ajuns în octombrie la nivelul record de 27,8%
Publicat de Nelutu la 9 ianuarie 2014, 13:49

Rata şomajului în Grecia a continuat să crească în octombrie, ajungând la nivelul record de 27,8%, de la 27,7% în septembrie, reflectând adâncirea recesiunii după anii de austeritate impuşi în schimbul asistenţei financiare, a anunţat, joi, Oficiul central de statistică din Grecia (ELSTAT), transmite Reuters.

Este cel mai ridicat nivel al şomajului de când ELSTAT a început publicarea datelor, în 2006. În octombrie 2012, rata şomajului era de 26,1%, iar datele pentru septembrie 2013 au fost revizuite în sus, la 27,7%.

Rata şomajului în Grecia aproape s-a triplat de la debutul crizei, în 2009, şi rămâne în continuare la cel mai ridicat nivel din zona euro, unde rata medie a şomajului a s-a situat la 12,1% în octombrie.

Potrivit datelor ELSTAT, un număr record de 1,38 milioane greci nu aveau un loc de muncă în octombrie, în creştere cu 85.134 faţă de perioada similară din 2012.

Cea mai ridicată rată a şomajului, de 59,9%, este înregistrată în rândul tinerilor (cu vârste cuprinse între 15 şi 24 ani).

În octombrie, numărul de angajaţi era de 3.597.779, a anunţat Oficiul central de statistică din Grecia.

Grecia, care în 2010 a devenit prima ţară din zona euro care a cerut ajutor extern, nu reuşeşte să revină pe creştere, chiar dacă a primit două pachete de asistenţă financiară totalizând 240 de miliarde de euro (318 miliarde de dolari) şi o reducere a datoriei de circa 100 de miliarde de euro.

SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.