Oficiul Federal pentru Muncă a anunţat miercuri că numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a coborât, în mai, cu 11.000, până la cifra ajustată de 2,358 milioane, conform Agerpres.

Rata şomajului, care măsoară proporţia persoanelor fără loc de muncă în raport cu populaţia aptă de muncă, a scăzut în perioada analizată la 5,2%, de la 5,3% în aprilie, fiind cel mai redus nivel de după reunificarea Germaniei, în 1990. Analiştii se aşteptau ca rata şomajului să se menţină la 5,3%, iar numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să scadă cu 10.000. 

"Tendinţele pozitive de pe piaţa forţei de muncă continuă, deşi într-un ritm mai puţin pronunţat decât în lunile de iarnă", a afirmat şeful Oficiului Federal pentru Muncă, Detlef Scheele. 

PIB-ul Germaniei, motorul economiei europene, a încetinit peste aşteptări în primul trimestru din 2018, înregistrând un avans de 0,3% comparativ cu precedentele trei luni, arată o estimare preliminară publicată luna aceasta de Oficiul federal de Statistică (Destatis). 

Este al 15-lea trimestru de creştere consecutivă a economiei germane, contribuind la cea mai îndelungată fază de creştere economică din 1991, a subliniat Destatis. 

Economiştii se aşteptau la o încetinire a avansului trimestrial, de la 0,6% în trimestrul patru din 2017 la 0,4% în primele trei luni din acest an. 

Încetinirea a fost determinată de scăderea cheltuielilor guvernamentale, pentru prima dată în ultimii cinci ani, şi de comerţul extern. În primul trimestru din 2018, atât importurile, cât şi exporturile, au scăzut comparativ cu precedentele trei luni, adăugându-se temerilor privind impactul tarifelor din SUA şi perspectivei unui război comercial global. 

În schimb, motorul creşterii a fost din nou consumul privat, investiţiile companiilor în echipamente şi utilaje şi continuarea avansului solid al sectorului imobiliar. 

Carsten Brzeski, economist şef pentru Germania şi Austria la ING, a dat asigurări că "startul poticnit nu reprezintă un motiv de îngrijorare". 

Deşi riscurile şi incertitudinile se menţin – mai ales din cauza potenţialei escaladări a actualelor tensiuni economice – există puţine motive de îngrijorare privind soliditatea actualei redresări. De fapt, analizând cu atenţie evoluţiile economice din Germania, vedem semne promiţătoare ale unei redresări în următoarele luni, a explicat Carsten Brzeski. 

Te-ar putea interesa și: