În acest context Ludovic Orban a declarat în această seară că PNL îți va asuma guvernarea dacă PSD va pica, iar moțiunea de cenzură va fi adoptată. În curând vor începe și negocierile cu celelalte grupuri parlamentare pentru a susține moțiunea.

„Din punctul nostru de vedere, lucrurile sunt clare. În Biroul Executiv am decis că vom depune moţiunea de cenzură, începem negocierile, evident, în primă fază cu partenerii din opoziţie şi ulterior cu toate grupurile parlamentare, mai puţin PSD, şi cu toţi parlamentarii individual pe care putem să îi convingem să voteze moţiunea de cenzură. În ceea ce priveşte asumarea răspunderii guvernării, păi… un partid care depune o moţiune de cenzură în momentul în care vrea să dea jos un guvern trebuie să fie pregătit să îşi asume răspunderea guvernării. Este un lucru elementar. De altfel, PNL este al doilea partid care reprezentare în Parlament, este partidul din opoziţie cel mai puternic, care are şi cei mai mulţi reprezentanţi şi oameni care au expertiză pe toate domeniile în care ne-am afirmat în repetate rânduri soluţiile în diferite domenii de activitate. Nu poti să îi laşi pe ăştia să dea foc la ţară numai din calcul politică că nu intru la guvernare ca să nu mă erodez la guvernare. Aici este problema să îi opreşti pe ăştia să nu îmi facă praf ţara, să nu ne ducă în gard, să nu ne ducă în prăpastie”, a afirmat Orban, la postul B1 TV.

În același timp, Orban a lansat un avertisment pentru ALDE, în contextul în care Tăriceanu a anunțat că partidul pe care îl conduce nu va rupe coaliția cu PSD.

„Dacă ALDE, după acest eşec major, nu înţelege că trebuie să se rupă de PSD, o să fie morţi şi îngropaţi şi le spun parlamentarilor ALDE: abandonaţi cariera politică aşa cum au abandonat cariera politică Norica Nicolai, Renate Weber şi toţi ceilalţi care erau foarte fericiţi alături de PSD”, a spus Ludovic Orban.

„Le spun parlamentarilor PSD: nici o treime nu veţi mai fi parlamentari dacă nu vă treziţi şi dacă nu înţelegeţi că nu puteţi să fiţi complici la distrugerea României de către acest guvern care riscă să facă praf tot ce înseamnă economie, echilibru economic şi să distrugă autoritatea în toate domeniile. Ceea ce se întâmplă astăzi în România este extrem de grav. Este un haos generalizat, o lipsă de autoritate, o lipsă de profesionalism, este întoarsă ca o piramidă cu vârful în jos. Fiecare instituţie publică, aproape toate sistemele publice sunt în criză. Nu poţi să stai chiar fără niciun fel de simţire, numai ca să îţi faci ţie calcule meschine”, a adăugat preşedintele PNL.