Rareş Bogdan lansează din nou săgeţi la adresa ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Rareş Bogdan, mesaj direct din SUA pentru şeful MAE

Sâmbătă seară, prim-vicepreşedintele PNL a postat mai multe imagini pe contul său de socializare de la cina anuală de Ziua Lincoln, ce este organizată în Statele Unite ale Americii. În fotografii, se poate vedea că la eveniment a participat inclusiv fostul președinte al SUA Donald Trump.

„Salutari de la …… “Kremlin”…. special pentru Ministrul care nu e PNL……”, a fost mesajul scurt transmis de Rareş Bogdan pe Facebook la adresa şefului MAE.

De unde a plecat conflictul dintre Rareş Bogdan şi Bogdan Aurescu?

Reamintim că întreg conflictul a pornit între cei doi după ce europarlamentarul PNL a fost invitat în emisiunea „La Final” de la Prima News, realizată de jurnalistul Ionuţ Cristache, unde a spus clar că Bogdan Aurescu nu ar mai trebui păstrat în funcţie.

Liberalul a fost întrebat de către Ionuț Cristache dacă l-ar mai ține pe Bogdan Aurescu în funcție, în cazul în care ar fi șeful lui direct, iar răspunsul a fost unul foarte clar – ”nu”.

Întrebat dacă l-ar da afară pe acesta din Guvern, europarlamentarul a răspuns la fel de direct – ”da”.

De asemenea, el a mai precizat că ar mai dat afară câțiva miniștri, inclusiv de la PSD.

Rareş Bogdan a indicat şi cazul lui Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Austria, care nu ar fi fost deloc contactat de Aurescu după ce a fost rechemat temporar în ţară.

„Domnul Hurezeanu a făcut ce a putut, cât a putut și s-a întors la post, România a ales să își relege relațiile diplomatice.

Domnul Hurezeanu a stat 72 de zile la București, 72 de zile. Domnul Hurezeanu nu a primit nici un telefon în cele 72 de zile de la MAE (…)

Eu v-am spus ceva. Nu a primit în 72 de zile cât a stat la București un telefon să facă o informare și verbală și nu doar scrisă ca un soldat disciplinat ce este. Haideți să trecem la alt subiect că numai mă enervez”, a afirmat Rareş Bogdan.

Replica acidă a ministrului român de Externe

Replica ministrului de Externe nu s-a lăsat mult aşteptată. Bogdan Aurescu a lăsat de înţeles că europarlamentarul PNL ar face jocurile Rusiei prin atacurile sale.

„Nu mă interesează părerile lui Rareș Bogdan – vă aduc aminte cum, în plin război al Rusiei contra Ucrainei, cerea să blocăm la graniță cerealele ucrainene.

Practic, astfel de atacuri de la asemenea personaje sunt de fapt o confirmare că fac bine ce fac – e exact ca atunci când sunt atacat de Sputnik. Probabil are destul de multe neîmpliniri și frustrări personale”, a declarat Bogdan Aurescu pentru Digi24.