Rareș Bogdan a dat lovitura! Preia puterea în PNL: Va fi alături de Klaus Iohannis (surse)
Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, a dat marea lovitură. Fostul jurnalist preia puterea în PNL. Totul se va întâmpla alături de președintele Klaus Iohannis. Va fi propus în funcție exact în ziua când liberalii vor face miting de susținere pentru șeful statului.
Rareș Bogdan a dat marea lovitură. Va fi propus, la Consiliul Naţional din 8 august, pentru funcţia de prim-vicepreşedinte politic al PNL de către preşedintele partidului, Ludovic Orban, potrivit unor surse liberale.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat luni că Biroul Executiv al PNL a decis convocarea pe 8 august a Consiliului Naţional, iar printre punctele care se vor afla pe ordinea de zi va fi şi alegerea unui prim-vicepreşedinte al liberalilor.
„Am luat decizia de a convoca Consiliul Naţional al PNL în data de 8 august la orele 16,00. Am stabilit ordinea de zi pentru acest Consiliu Naţional. Printre punctele înscrise pe ordinea de zi sunt: raportul Biroului Executiv, raportul grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor, Senat şi Parlamentul European, aprobarea integrării PACT condus de Sebastian Burduja în cadrul PNL – practic finalizarea procedurii de integrare a PACT în PNL. De asemenea, am prevăzut pe ordinea de zi alegerea unui prim-vicepreşedinte al partidului, prim-vicepreşedintele politic din cadrul structurii de conducere a PNL, şi vom avea un punct distinct privitor la alegerile prezidenţiale şi demararea campaniei electorale pentru prezidenţiale, campanie care va începe cu campania de strângere de semnături pentru candidatura preşedintelui Klaus Iohannis”, a declarat Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.
Funcţia de prim-vicepreşedinte pe strategii politice a fost vacantată în septembrie anul trecut, după ce primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, preşedintele organizaţiei judeţene Bihor a Partidului Naţional Liberal, a demisionat.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.