Oficialii RAR (Registrul Auto Român) anunţă, printr-un comunicat dat publicităţii joi, că au implementat opţiunea concilierii în ceea ce priveşte litigiile dintre operatorii economici din piaţa auto şi petenţii care reclamă nemulţumiri cu privire la activitatea acestora.

Comunicatul menționează că cine preferă concilierea nu are decât să bifeze căsuța care se referă la asta.

RAR contactează părțile implicate

,,Înainte ca inspectorii RAR să meargă în control şi să gestioneze speţa (situaţie care necesită mai mult timp), echipele RAR-DSP pot media rapid litigiul dintre petent şi reclamat.

Dacă preferaţi varianta amiabilă, atunci când faceţi o reclamaţie, bifaţi căsuţa ,,da, vreau conciliere!” şi inspectorii RAR vor acţiona în cel mai scurt timp. RAR va contacta părţile implicate şi va media litigiul, astfel încât să se găsească şi să se implementeze cea mai bună soluţie de rezolvare a problemei” se arată în comunicatul RAR.

Conform documentului citat, soluţia concilierii poate fi aplicată pentru oricine reclamă la RAR nereguli privind activităţile din piaţa auto ce ţin de reparaţii şi care, sub o formă sau alta, vizează încălcări ale legii.

Reguli noi la vânzarea mașinilor „SH”

Altfel, RAR vrea să schimbe condițiile de vânzare a autoturismelor „second hand”. Mașinile la mâna a doua nu vor mai putea fi vândute fără un nou act obligatoriu eliberat de RAR (Registrul Auto Român).

Așadar, proprietarii care vor să își vândă autoturismul personal trebuie sa obțină acest document.
Proiectul de lege depus la Parlament care acum așteaptă promulgarea prevede că mașinile la mâna a doua nu vor mai putea fi vândute în România fără un aviz de la Registrul Auto Român (RAR).

În vederea implementării acestui registru, autoritatea va colecta datele obținute în urma verificărilor ITP (Inspecția Tehnică Periodică).

De asemenea, proprietarii de service-uri auto au acum obligația de a transmite către RAR informații precise referitoare la numărul de kilometri indicați de odometrul mașinii și datele privind implicarea vehiculului într-un eveniment rutier.

Agenții economici vor furniza și informații legate de reparațiile efectuate asupra mașinilor aduse în service-urile pe care le dețin.

O astfel de decizie ar reduce considerabil numărul mașinilor cu probleme, avariate, cu kilometrajul dat înapoi sau chiar traficate, iar piața auto din România se va regla, potrivit Promotor.