Raluca Turcan a spus ce pensii se majorează: Este un principiu care s-a aplicat peste tot

Raluca Turcan a spus ce pensii se majorează: Este un principiu care s-a aplicat peste tot

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Valentina Drăgoi la 31 mai 2021, 22:34

Vești bune pentru acești români. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a făcut anunțul momentului. Aceata a anunțat că prin introducerea în sistem computerizat dosarelor există posibilitatea ca un cuantum al unei pensii să fie modificat, anumite pensii urmând să fie majorate.

Raluca Turcan vine cu vești bune pentru români. Ministrul Muncii a anunțat că în urma procesului de recalculare a pensiilor, pensiile mai mici vor crește.

Ea a mai sublniat faptul că principiul care va aplicat îi va favoriza pe cei care au beneficiat de factori de contributivitate. Totodată, Raluca Turcan a mai adăugat că acesta va fi și modul în care inechitățile din sistem leagate de valoarea pensiilor vor fi reduse.

„Evident că vor fi pensii care se vor modifica. Principiul pe care noi îl aplicăm va conduce ca ulterior procesului de recalculare să crească mult mai mult pensiile mici care acum au un nivel mic pentru că oamenii au beneficiat de factori de contributivitate.

În urma formulei pe care o vom aplica tot ei vor fi mai avantajați și în felul acesta vom încerca să reducem din inechități, adică din diferența dintre cea mai mare și cea mai mică pensie”, a spus Raluca Turcan, la Antena3.

Pensiile mici vor crește mai mult decât cele mari

Ministrul a fost întrebat ce se va întâmpla cu acele pensii care vor scădea în urma analizei. În acest context, Raluca Turcan susține că aceste pensii vor rămâne plafonate până la momentul în care le vor ajunge din urmă pe celalalte.

Potrivit ministrului, principiul trebuie aplicat peste tot și de fiecare dată când se fac recalculări. Raluca Turcan a mai adăugat că pensiile mici vor crește mai mult decât pensiile mari și speră ca anul 2023 să înceapă cu o lege a pensiilor modificată complet.

„Pensiile cărora le-ar rezulta un nivel mai mic vor rămâne plafonate până când celelalte le ajung din urmă. Acesta este un principiu care s-a aplicat peste tot și de fiecare dată când s-au mai făcut recalculări pe un număr de dosare limitate.

Pensiile mici vor crește mult mai mult decât pensiile mari. Noi ne-am asumat pentru planul de reformă pentru Planul Național de Redresare și Reziliență ca undeva după trimestrul 2 al anului 2022 să încercăm să avem o prezentare publică a acestui subiect și la finalul lui 2022 proiectul să fie votat în Parlament.

Mi-aș dori ca anul 2023 să ne prindă cu o lege a pensiilor modificată”, a mai spus Raluca Turcan.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.