Cum s-ar putea schimba Ro-Alert

Secretarul de stat Raed Arafat, care conduce Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul MAI, respinge criticile conform cărora mesajele Ro Alert ar provoca panică și afirmă că intenționează, dimpotrivă, să extindă modalitățile de transmitere a acestora.

Într-o emisiune la Digi 24, în seara de 7 octombrie, Raed Arafat a declarat că ar dori ca, „într-un an sau doi, prin fonduri europene”, România să poată utiliza și alte canale pentru transmiterea alertelor.

Printre soluțiile analizate se află modelul folosit în SUA. „În Statele Unite, mesajele de alertă se dau pe televiziuni, pe toate canalele, indiferent de programul la care te uiți”, a explicat Arafat.

O altă opțiune este transmiterea mesajelor de alertă și pe posturile de radio, astfel încât acestea să ajungă la cetățeni, de exemplu, „când ești în mașină, când asculți muzică”.

Alertarea pe telefonul mobil nu va fi înlocuită

Secretarul de stat a subliniat că aceste noi metode nu vor înlocui alertarea prin telefonul mobil. Toate modalitățile vor funcționa simultan, deoarece, în situații de urgență, rețelele de telefonie mobilă „pică”. Arafat a accentuat importanța mesajelor Ro Alert:

„Când dăm mesajele Ro Alert, le dăm ca să alertăm oamenii că sunt expuși unui anumit risc.”

Referitor la criticile care-l acuză de exagerare sau inducere a panicii, Arafat a recomandat să se verifice sursa acestor afirmații, menționând că, de fapt, „se încearcă reducerea încrederii populației în autorități”.

Raed Arafat a făcut aceste declarații în seara de 7 octombrie, după ora 21, moment în care a intrat în vigoare un Cod roșu de precipitații abundente pentru București și mai multe județe din sud-estul țării. În timpul intervenției sale la televizor, în aceste regiuni nu au fost raportate fenomene meteorologice neobișnuite

Școli și universități închise din cauza codului roșu de ploi

Codul roșu de vreme severă a determinat suspendarea cursurilor în mai multe unități de învățământ, miercuri, 8 octombrie. Comitetul pentru Situații de Urgență al Municipiului București a hotărât ca toate școlile să își întrerupă activitatea fizică pentru ziua respectivă. Măsuri similare au fost luate și în alte județe aflate sub avertizare de același tip, iar chiar o universitate și-a suspendat cursurile.

Meteorologii avertizează că precipitațiile vor fi mult mai abundente decât media lunii octombrie, ajungând la de trei ori mai mult decât normalul. În cadrul codului roșu, specialiștii prognozează: „În județele Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Ilfov și în municipiul București va ploua torențial și abundent, (…) iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 80-100 și izolat 120-140 l/mp.”