Radu Miruță: „Aruncăm banii pe licențe IT nefolosite și plătim de sute de ori aceleași aplicații”

Ministerele și instituțiile publice din România risipesc anual milioane de euro pe licențe IT nefolosite și aplicații software duplicate, avertizează ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță. Într-un interviu acordat joi agenției Agerpres, oficialul a atras atenția asupra lipsei de reguli clare privind achizițiile digitale și a pledat pentru o strategie națională de standardizare și eficientizare.

Lipsa unei biblioteci software centralizate crește nota de plată

Radu Miruță subliniază că, având în vedere complexitatea și diversitatea domeniilor pe care le gestionează ministerul, și-a stabilit priorități specifice pentru fiecare sector. În privința digitalizării, ministrul pune accent pe posibilitatea ca firmele să poată fi înființate complet online, într-o singură zi și dintr-un singur loc, dar și pe introducerea unor standarde de cost pentru achizițiile de produse digitale, astfel încât acestea să nu mai fie cumpărate la prețuri diferite.

Miruță consideră esențială și realizarea unei biblioteci de module software care să poată fi reutilizate de toate instituțiile statului. El atrage atenția că, în prezent, există componente software comune care reprezintă până la 70-80% din aplicațiile folosite în diferite ministere, însă fiecare instituție ajunge să plătească separat pentru aceleași funcționalități, de sute de ori, din lipsa unei centralizări.

„Având în vedere că acest minister coordonează mai multe domenii, am priorități pe fiecare dintre acestea. Pe digitalizare mă preocupă să înființăm complet online o firmă într-o singură zi, într-un singur loc, să stabilim niște standarde de cost pentru echiparea cu produse digitale – se cumpără la prețuri diferite, să construiesc o bibliotecă ‘Building Blocks’ pentru module software care sunt reutilizate în statul român de diverse instituții și plătite de fiecare dată. Sunt segmente comune unei aplicații care poate reprezintă 70-80% din aplicațiile din celelalte ministere și fiecare plătește acei 70-80% comuni de câte 500 de ori”, a declarat Miruță pentru Agerpres.

Ministrul subliniază că lipsa unei biblioteci centralizate de module software face ca statul să achiziționeze „de 500 de ori același lucru”, în special pentru funcții de bază, precum gestionarea documentelor, bazelor de date, autentificare sau formulare online. Fiecare minister comandă separat softuri similare, plătind integral pentru aceleași funcționalități.

Licențe cumpărate în exces și nefolosite

Radu Miruță atrage atenția că licențele software sunt adesea achiziționate fără o evaluare reală a necesității: de multe ori, cererile sunt supradimensionate pe baza unor chestionare completate superficial, iar ulterior se constată că majoritatea licențelor cumpărate nu sunt utilizate.

„Mă preocupă să facem o calculare corectă a necesității cumpărării licențelor. Adesea, se trimite un formular prin care se întreabă prin birouri: folosești și tu Zoom – ca să dau un exemplu și nu cred că se pune problema să facem reclamă – și toți bifează acolo afirmativ, folosesc poate o dată și dacă are colegul, să am și eu. La final, se uită cineva într-un tabel și vede 1.200, atunci cumpărăm 1.200. Prețul poate e cu 50.000 euro mai mare. Nu știu dacă are legătură neapărat cu licența de Zoom prețul ăsta, dar în general. Și, la final, ne dăm seama că 80% n-au folosit aplicația.”

Radu Miruță
SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin

Eficientizarea digitalizării poate reduce costurile cu 50%

Oficialul estimează că, prin digitalizare inteligentă, costurile din administrație s-ar putea reduce cu până la 50%.

„Am făcut o analiză înainte să fiu la minister și se pot reduce cu 50% costurile. Gândiți-vă că este o activitate care nu ustură pe nimeni. Dacă-ți iau ceva ce tu oricum nu folosești, nu e ca și cum îți produc un dezavantaj, ci pentru că mă uit un pic mai atent și mai amănunțit cum se compun cerințele pe care tu le ai acolo”, a adăugat ministrul.

Radu Miruță semnalează că digitalizarea în administrația românească este fragmentată, fiecare instituție dezvoltând soluții software separate, care nu comunică între ele. Astfel, statul ajunge să plătească sume mari pe sisteme digitale care nu pot fi integrate eficient, lipsa interconectării fiind una dintre principalele provocări ale procesului de digitalizare.

„Există o problemă în statul român cu privire la digitalizarea insulară. Fiecare își face câte o bucățică de software care nu comunică cu cealaltă. Și, atunci, statul român e în situația în care plătește mulți bani pe digital, în general, dar digitalizării îi lipsește în principal un mecanism pentru a putea funcționa, și anume comunicarea. Digitalizarea funcționează atâta timp cât este o linie de comunicații între bucățile care transmit semnal electronic. Nu comunică acum insulele astea între ele și e o provocare să le facem să comunice, chiar dacă sunt răspândite în mai multe ministere. Eu, ca ministru și al Digitalizării, cumva am o responsabilitate. Digitalizarea nu este restrânsă doar la acest minister, este în legătură cu celelalte.”

Automatizarea sarcinilor repetitive, o prioritate

Radu Miruță consideră prioritară automatizarea sarcinilor repetitive din administrație, subliniind că se pierd resurse importante pe activități care pot fi preluate de soluții de inteligență artificială. Ministrul spune că provocarea este identificarea acelor procese care pot fi robotizate, mai ales când acestea implică mai multe instituții.

„Sunt preocupat intens de un proces de robotizare a activităților repetitive. Se consumă foarte multe resurse pe lucruri absolut repetitive, pentru care se înmulțește efortul cu cei care repetă. Sunt soluții de inteligență artificială care pur și simplu fac lucrurile astea fără niciun fel de eroare. E un proces de a înțelege ce anume poți să robotizezi. Cum să robotizez, știu, dar ce anume din fluxul ăsta uman e o chestie care trebuie observată, respectiv care sunt cerințele unei aplicații care să facă asta. Și aici e o chestie de fluxuri interinstituționale”, a mai spus ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, în interviul pentru Agerpres.