„Trebuie să se pună furculița și cuțitul pe administrația publică locală. Nu poți să ai primării în sate cu 300 de locuitori care oferă aceleași servicii ca un oraș de 40.000. Trebuie comasări, eficientizare, reducerea cheltuielilor”, a declarat Marius Bostan.

Acesta a subliniat că e timpul ca marile partide să-și asume politic aceste reforme:
„Știu că structurile de partid s-ar putea să se opună. Dar nu mai e de ales. România nu mai are resurse să susțină un sistem atât de greoi și ineficient.”

Criza bugetară: „Consumăm cu 30% mai mult decât încasăm”

În opinia sa, soluția nu este creșterea taxelor, ci o reformă rapidă a cheltuielilor publice:
„Deficitul real e uriaș. Avem un gap de 30% între venituri și cheltuieli. Dacă nu tăiem inteligent, vom plăti totul din împrumuturi scumpe.”

Serviciile de informații – între lipsa de leadership și riscurile externe

„Unul dintre serviciile civile de informații ale României funcționează de aproape doi ani fără un director numit oficial, ceea ce reprezintă o vulnerabilitate majoră în actualul context de securitate, marcat de riscuri precum corupția și influențele externe”, a avertizat Bostan.

Slăbiciunile instituționale pot fi ușor exploatate, avertizează fostul ministru:
„Dacă corupi un funcționar-cheie, poți bloca o licență de exploatare sau o privatizare. Corupția poate fi o armă folosită de inamicii statului.”

România – „Elveția datelor” în Europa de Est?

Într-o notă optimistă, Bostan a evidențiat o oportunitate strategică pentru România:
„Avem energie verde, latență scăzută, specialiști și o poziție geografică excelentă. Putem deveni o Elveție a datelor în următorii ani.”

El consideră că România poate atrage investiții majore în infrastructura digitală dacă acționează rapid:
„Dacă atragem un hyperscaler – Amazon, Google, Meta – putem schimba complet poziționarea noastră economică. Dar trebuie viziune și rapiditate.”

Despre președintele Nicușor Dan: „Foarte inteligent, dar prea calculat uneori”

Întrebat despre actualul președinte, Bostan a declarat:
„Este un om foarte inteligent, dar uneori pedanteria îl încetinește. Nu minte, nu promite dacă nu are o soluție clară. Dar politica cere și reacție rapidă. Sper să-și găsească echilibrul și să comunice mai mult.”

Valorile, cheia unei reforme reale

În final, Bostan a făcut un apel la schimbare profundă:
„Nicio lege nu poate înlocui valorile morale. Dacă nu ne schimbăm mentalitatea și nu avem dragoste pentru aproapele nostru, sistemul se va împotmoli, oricât de bune ar fi reformele tehnice.”

Podcastul integral poate fi urmărit pe canalul de YouTube Hai România!.