Radu Miruță, dezamăgit de situația de la Praid: Statul român a greșit
SURSĂ FOTO: Inquam Photos, Alex Nicodim
Ministrul Economiei, Radu Miruță s-a arătat revoltat de situația de la Salina Praid. Potrivit acestuia, lucrările urgente nu vor fi finalizate până la data de 1 iulie, iar de vină, spune oficialul, ar fi statul român.
Radu Miruță, scandalizat de situația de la Salina Praid
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a efectuat o vizită la Praid pentru a evalua personal situația din teren. El a declarat că informațiile primite anterior au fost prezentate într-o formă cosmetizată.
Potrivit lui, lucrările urgente nu vor fi finalizate până la termenul de 1 iulie, iar întârzierile nu sunt cauzate exclusiv de factori imprevizibili. Mai sunt necesare 70 de suduri pentru îmbinarea țevilor de mari dimensiuni, însă ritmul de lucru este lent, realizându-se doar 5–7 pe zi în condiții ideale. În prezent, debitul pârâului Corund este pompat și deviat pentru a limita impactul apei sărate asupra zonei aval.
”Realitatea e dureroasă: statul român a greșit. Nu din neatenție, ci cu bună știință. A călcat în picioare dreptul oamenilor din zonă la o viață demnă și prosperă. Nu se vor termina nici lucrările urgente până la termenul asumat de 1 iulie. Și nu doar din cauze imprevizibile. Mai sunt de făcut 70 de suduri care unesc țevile de 2 m diametru și se fac 5-7 pe zi, în mod ideal. Dacă nu plouă, impactul în aval e controlabil: acum tot debitul Corundului este pompat la intrarea în zona care sărează apa și este deversat 600 m mai jos”, a scris acesta pe Facebook.
Galeriile fostei mine de la Praid, inundate cu aproximativ 6 milioane de metri cubi de apă ajunsă la saturație
Oficialul a declarat că galeriile fostei mine de la Praid sunt inundate cu aproximativ 6 milioane de metri cubi de apă ajunsă la saturație, iar în unele zone au apărut surpări ale pereților și tavanului, care antrenează la suprafață cantități suplimentare de apă sărată.
Miruță a declarat că situația de la Praid este rezultatul unor greșeli concrete, asumate de persoane identificate, care au luat decizii eronate privind salina, deși știau ce era de făcut. El a subliniat că acești responsabili vor fi trași la răspundere. Totodată, a anunțat că, începând de a doua zi, localnicii pot depune dosare pentru a primi un sprijin financiar din partea statului, echivalent cu 15% din cifra de afaceri realizată în anul precedent.
”Da, s-a greșit la Praid. Se știa bine ce trebuie făcut, însă nu s-a făcut. Deci nu vorbim de o greșeală „abstractă”. Sunt oameni, cu nume și prenume, care au luat decizii greșite privind salina. Și vă asigur: vor răspunde pentru asta. De mâine dimineață localnicii pot depune dosarul pentru a primi ca sprijin din partea statului 15% din cifra de afaceri realizată anul trecut”, mai scrie Miruță.
Recent, ministrul a avertizat că salina de la Praid este în pericol de prăbușire, din cauza infiltrării masive de apă, care ar putea transforma mina într-un lac. El a exprimat dorința ca întreaga comunitate locală să poată reveni, cât mai curând posibil, la activitățile desfășurate înainte de apariția crizei.
Radu Miruță a conchis că ”a venit vremea ca statul să nu mai întoarcă privirea când greșește. Iar cei care au afectat viețile oamenilor să dea socoteală”.
Am terminat Facultatea de Limbi și Literaturi Străine în cadrul Universității din București, engleză-germană. Mă consider o fire artistică, fiind dintotdeauna atrasă de poezie și de teatru. Colaborarea cu Capital am început-o în toamna anului 2022.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




