Diana Buzoianu cere autorităților locale și centrale să pună urgent în aplicare planurile de apărare împotriva inundațiilor

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a subliniat, în cadrul reuniunii Comitetului Ministerial pentru Situații de Urgență (CMSU) desfășurată vineri, că planurile detaliate de apărare împotriva inundațiilor trebuie evaluate cu prioritate și puse în aplicare imediat în zonele unde apar situații critice.

„Fac apel la toţi reprezentanţii prezenţi: dacă există măsuri ce pot fi luate acum pentru a preveni sau atenua efectele acestor coduri meteo, vă rog să le comunicaţi imediat. Avem planuri detaliate de apărare împotriva inundaţiilor – analizaţi-le de urgenţă şi implementaţi fără întârziere toate măsurile care nu sunt încă aplicate.

Suntem pregătiţi să intervenim oriunde apar situaţii critice, dar fac un apel special pentru zona salinei Praid, unde trebuie să acţionăm rapid şi coordonat. Suntem aici pentru a sprijini autorităţile locale şi pentru a lua rapid toate măsurile necesare pentru a reduce impactul acestor fenomene asupra populaţiei”, a declarat aceasta.

ANM a emis cod portocaliu de vreme rea

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri noi avertizări de Cod galben și Cod portocaliu privind fenomene meteo severe, care vor afecta mai multe regiuni ale țării în cursul acestei zile. Potrivit meteorologilor, între orele 12:00 și 19:00, va fi în vigoare un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldovei și în zonele montane.

În aceste regiuni sunt prognozate vijelii puternice, cu rafale de vânt între 70 și 90 km/h, căderi de grindină de dimensiuni medii și mari, descărcări electrice frecvente, precum și averse torențiale. Cantitățile de apă vor ajunge, în intervale scurte de timp (una până la trei ore), la 25–40 l/mp, iar local pot depăși 50 l/mp.

Un al doilea Cod portocaliu de instabilitate atmosferică va fi valabil până la ora 22:00 și vizează mai multe județe din jumătatea sudică a Moldovei și nord-estul Munteniei. În aceste zone sunt așteptate fenomene meteo intense, inclusiv vijelii puternice cu rafale de vânt între 70 și 90 km/h, grindină de dimensiuni medii și mari, descărcări electrice frecvente și averse torențiale. Cantitățile de precipitații vor atinge 40 l/mp și, local, pot depăși pragul de 50 l/mp.

Cod galben de vreme instabilă

Până vineri seara rămâne în vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferică pentru mai multe regiuni din țară, inclusiv Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, nordul Munteniei și Moldova. În aceste zone se vor manifesta perioade cu intensificări ale vântului și vijelii, cu rafale de 60–70 km/h, averse torențiale, descărcări electrice și căderi de grindină. Cantitățile de precipitații vor ajunge, prin acumulare, la 20–25 l/mp, iar pe arii restrânse pot depăși 40 l/mp.

Totodată, un nou Cod galben va fi valabil în intervalul 27 iunie, ora 19:00 – 28 iunie, ora 4:00, și va afecta Muntenia, sud-estul Olteniei și jumătatea sudică a Moldovei. Sunt prognozate averse cu caracter torențial și intensificări ale vântului, cu rafale de 60–70 km/h. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20–25 l/mp, cu depășiri izolate de peste 40 l/mp.

INHGA a emis cod galben de inundații

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis vineri o atenționare hidrologică Cod galben, valabilă în intervalul 27 iunie, ora 12:00 – 28 iunie, ora 12:00. Avertizarea vizează posibile scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu risc de inundații locale, precum și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri, cu posibilitatea depășirii Cotelor de atenție.

Atenționarea se aplică unor râuri mici din județele Cluj, Alba, Hunedoara, Brașov, Suceava, Neamț și Bacău și acoperă nouă bazine hidrografice:

  • Someșul Mare (Bistrița-Năsăud)
  • Someșul Mic (Bihor, Cluj)
  • Mureș (Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud, Alba, Sibiu, Hunedoara)
  • Arieș (Alba, Cluj)
  • Târnava Mică (Harghita, Mureș, Alba)
  • Jiu (Hunedoara, Gorj)
  • Olt (Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Vâlcea)
  • Argeș (Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Ilfov)
  • Ialomița (Dâmbovița, Prahova, Ilfov)

De asemenea, sunt incluse râurile din bazinele: Prahova, Buzău, Suceava, Moldova, Bistrița, Trotuș, Bârlad, Putna, Râmnicu Sărat, Siret și Jijia, ce traversează numeroase județe din nord, centru și estul țării.