Radu Banciu a revenit la emisiunea „Lumea lui Banciu” dar a anunțat o schimbare în abordare.

„Iată-ne, dragi prieteni, după această vacanță de tip Turcescu. Ne-am retras și noi vreo 40 de zile. Turcescu, de obicei, cam șase săptămâni avea în vacanța de vară, dar nu era nimeni indignat în afară de mine pe tema asta. Așa că îmi face plăcere să o reamintesc acum. Ideea este că vremurile sunt aceleași: 40 de zile la scara timpului nu înseamnă nimic. 40 de zile de emoții, de căldură, de isterie – fiecare le-a trăit cum a putut. La aceleași vremuri, aceiași oameni. Adică tot noi, până la urmă, în această misiune, să-i spunem, jurnalistică. Până la urmă, nu suntem decât niște simpli jurnaliști. A trebuit să ne întoarcem spășiți la locul de muncă, întrucât toate conflictele interne se termină într-o zi, toate revendicările, la un moment dat, apun, undeva, sub o față de masă. Deci, acestea toate au fost uitate și ne-am întors la serviciu”, a spus Radu Banciu.

Jurnalistul spune că după opt ani de emisiune va încerca ceva ce poate îi va surprinde și pe telespectatori.

„Încercăm, de aici înainte, după opt ani de emisiune, poate să avem o altă abordare. Acesta este marele plan pe care îl propunem. Dacă îmi reproșez ceva în cei opt ani este că, de fiecare dată când mă întorceam dintr-o vacanță, vorbeam de nici eu nu mă mai puteam opri. Ca idee, o să încercăm o altă abordare, poate că și telespectatorii vor fi surprinși la un moment dat. (…) Vom privi evenimentele, poate, dintr-un alt unghi, întrucât sunt mai multe puncte de vedere și în jurnalism”, a anunțat Radu Banciu.

„O să vedeți că, de data aceasta, vom încerca să vedem altfel lucrurile, vom face un altfel de format, chiar dacă, sigur, întrebările și răspunsurile s-ar putea să coincidă, pentru că suntem în aceeași lume, dar abordarea lor nu va mai fi aceeași”, a conchis Radu Banciu.