Putin: Ruşii ar trebui să fie supuşi „psihoterapiei naţionale” prin media
Vladimir Putin, liderul rus care se confruntă cu proteste fără precedent împotriva guvernului său, a declarat că soluţia prin care cetăţenii ruşi pot fi calmaţi şi apropiaţi ar fi o sesiune de „psihoterapie” prin mass-media la nivel naţional, scrie Business Insider.
Propunerea sună înspăimântător, însă explicaţiile lui Putin vin să clarifice noţiunea care se află în prezent pe prima pagină a ziarelor. Liderul susţine, mai precis, că guvernul rus ar trebui să îşi sporească prezenţa pe posturile de televiziune şi pe internet, astfel încât să sporească încrederea ruşilor în guvern. Acesta a oferit exemplul lui Franklin Roosevelt, care a devenit popular prin "psihoterapie naţională".
Televiziunea a fost întotdeauna considerată cel mai bun mediu de promovare pentru elita din Rusia, mai ales că guvernul controlează cele mai importante canale de televiziune din ţară.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





