Vladimir Putin este îngrijorat maxim. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut, din nou, în discursul său susținut în miez de noapte, ca Ucraina să primească arme.

Liderul de la Kiev a solicitat Occidentului arme moderne și puternice.

Zelensky a ținut să dea detalii despre atacurile rusești asupra orașelor Nikolaiev și Harkov, Kryvy Rih și a comunităților din regiunea Zaporojia, unde, potrivit acestuia, au fost vizate sectoare rezidențiale. De asemenea, el a arătat că luptele continuă în regiunea Donbas.

„Poți opri cu adevărat astfel de acțiuni teroriste doar cu arme moderne de înaltă precizie și puternice”, a spus Volodimir Zelenski, în mesajul său transmis Occidentului.

Zelenski, mesaj de mulțumire către SUA pentru ajutorul de 400 de milioane de dolari

Președintele ucrainean a mulțumit Statelor Unite ale Americii pentru că au oferit un alt ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, conform SkyNews.

„Unitățile suplimentare de lansatoare HIMARS și alte arme de înaltă precizie ne permit să luăm măsuri antiteroriste precise și să reducem capacitățile de atac ale Rusiei„, a mai spus șeful statului.

Zelenski a făcut trimitere și la infrastructura necesară aprovizionării armatei.

„Am avut astăzi o întâlnire cu reprezentanți ai companiilor de construcții – cu cei de care depinde calitatea infrastructurii ucrainene – rutele noastre de aprovizionare. Problema construirii unei rețele de transport de înaltă calitate este întotdeauna și o problemă de siguranță. Iar în condițiile războiului pe scară largă, o infrastructură puternică este unul dintre elementele cheie ale apărării. Le-am mulțumit reprezentanților companiilor de construcții pentru activitatea lor, am discutat cu ei despre sarcinile-cheie pentru viitorul apropiat – este vorba atât de reconstrucția țării noastre, cât și de consolidarea suplimentară a logisticii noastre”, a adăugat președintele ucrainean.

Decizie cheie a SUA în războiul din Ucraina

Zelenski s-a referit și la demiterea ambasadorilor ucraineni în Cehia, Germania, Ungaria, Norvegia și India, descriind acest lucru drept o „rotație” și „o parte normală a diplomației”. El a spus că înlocuitorii vor fi aleși în curând.

Trebuie amintit că, în urmă cu o zi, SUA au dat ordinul ca încă patru sisteme mobile de rachete de artilerie să ajungă în Ucraina. Armele sunt evaluate la 400 de milioane de dolari iar decizia este parte din cel mai recent pachet de asistență pentru securitate.

Mai exact, administrația Biden va furniza Ucrainei încă patru sisteme de rachete de artilerie de mare mobilitate în cadrul celui mai recent pachet de asistență pentru securitate. Informația a fost furnizată de un înalt oficial din domeniul apărării. Cel mai recent pachet este evaluat la 400 de milioane de dolari și se bazează doar pe finanțarea Presidential Drawdown Authority, ceea ce înseamnă că SUA trimite arme direct din stocurile de arme ale SUA.