Putin a pus ochii pe România? Iohannis a dat vestea pentru toţi românii: „Există planuri”

Publicat de Bogdan Ungureanu la 5 martie 2022, 18:48

Mesaj important pentru toată România! Preşedintele Iohannis a dezvăluit planurile ţării noastre, membră a NATO, în contextul războiului din Ucraina. La ce trebuie să se aştepte populaţia ţării noastre în săptămânile şi lunile ce vor urma?

Mesaj extrem de important venit din partea preşedintelui Klaus Iohannis!

Va fi România atrasă în războiul din Ucraina?

Aflat sâmbătă, 5 martie, în vizită la vama Siret, preşedintele României a vorbit şi despre consecinţele războiului din Ucraina.

Şeful statului a dat asigurări că acest conflict militar din ţara vecină nu se va extinde, iar NATO şi implicit România nu vor fi atrase în război.

“Pornim de la scenariul în care acest conflict nu se va extinde. NATO nu va fi implicată în acest conflict militar și nici România nu va fi implicată în acest conflict.

Rolul pe care îl avem este cel pe care l-am descris. Ajutăm pe cei care se refugiază, vom ajuta și pe cei care rămân în Ucraina, iar cu Republica Moldova suntem într-o relație foarte strânsă și suntem hotărâți ca în situația în care umanitar este nevoie să intervenim și acolo.

Nu avem date că Republica Moldova ar fi amenințată”, a declarat, sâmbătă, preşedintele Iohannis.

Întrebat de jurnalişti despre românii care se tem de un eventual conflict pe teritoriul nostru şi încep să se pregătească pentru aşa ceva, Klaus Iohannis a replicat:

“Noi nu calculăm un scenariu în care România să fie amenințată sau implicată în conflict. Aici în România suntem acasă, aici e țara noastră și aici rămânem.”

“Noi trebuie să facem tot ce trebuie pentru a ne proteja. (…) Există planuri să vină forţe suplimentare”

Şeful statului a mai anunţat, cu această ocazie, şi faptul că numărul trupelor străine prezente pe teritoriul României va creşte în continuare, pentru a se asigura o defensivă sporită pe flancul de est în faţa Rusiei.

“Aici avem un agresor, Rusia, şi noi trebuie să facem tot ce trebuie pentru a ne proteja şi a asigura o defensivă pentru ţările noastre.

În acest sens, este de dorit şi este destul de probabil să fie forţe din NATO, mai aproape de flancul estic.

Chiar mâine voi merge la baza Mihail Kogălniceanu, de lângă Constanţa, unde a ajuns un contingent important din Franţa, din Belgia, sunt militari din Statele Unite, ştim, din Italia şi din Germania. Îi voi saluta şi le voi spune bun venit, dar există planuri să vină şi forţe suplimentare.

Noi ne pregătim ca să ne apărăm, nu intenţionăm să trecem în altă parte”, a mai transmis, sâmbătă, preşedintele Klaus Iohannis.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.