Optimismul, acea sursă esenţială de energie pentru tânăra generaţie, a fost înlocuit de pesimism. Gallup a raportat că 80% dintre persoanele din UE au o perspectivă negativă asupra posibilităţii de a găsi un loc de muncă. Iar oamenii se descurcă aşa cum pot: persoane de 35 de ani au ajuns să se mute înapoi cu părinţii, anulându-şi planurile în aşteptarea unor vremuri mai bune. Alţii, mai energici şi cu spirit antreprenorial, de care ţara lor are nevoie pentru a reconstrui economia, nu au aceeaşi răbdare: aşa că îşi fac bagajul şi pleacă în alte ţări pentru un loc de muncă, scrie Business Insider. Iar numărul lor e tot mai mare.

Un magnet pentru imigranţi ani de-a rândul, Spania a înregistrat o emigraţie de 50.000 de persoane în 2011. Cei mai mulţi dintre spanioli se îndreaptă către Argentina, a cărei economie a fost în plină expansiune în ultimii ani, deşi probleme sunt peste tot. Exodul inversează fluxul de oameni care a venit din Argentina spre Spania în urma falimentului argentinian din 2001.

Portughezii preferă fostele lor colonii. Angola, a cărei limbă oficială este portugheza, are o multitudine de resurse naturale, în special petrol şi diamante. Din 2002, după un sfert de secol de război civil, economia a crescut în două cifre în fiecare an, iar capitala Luanda a devenit cel mai scump oraş din lume pentru expaţi. Potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, 70.000 de portughezi au încercat să facă avere în Angola în 2010. Pentru 2011 este de aşteptat aceeaşi cifră. Pentru Portugalia, care are o populaţie de doar 10,5 milioane, este semnificativ.

Alţi portughezi îşi încearcă norocul în Brazilia, unde economia are nevoie de ingineri şi experţi de toate tipurile. Brazilia a slăbit, de curând, restricţiile de imigrare, pentru a atrage elita educată. Numărul de spanioli care au emigrat spre Brazilia a crescut cu 45% în 2011.

În Irlanda, imigranţii polonezi care nu şi-au mai găsit de muncă s-au întors acasă, iar apoi şi irlandezii s-au stabilit, în mare parte, în Australia şi Noua Zeelandă. 40.000 de irlandezi au plecat în 2011, în mare parte femei. Iar grecii pleacă în Germania, ţara care le-a impus cele mai grele măsuri de austeritate.
Pulsul zonei euro – Grecia depune eforturi să se menţină pe linia de plutire

Problemele privind datoriile Europei au început în Grecia, în urmă cu mai bine de doi, scrie CNN Money, iar situaţia de acolo a rămas, în continuare, nerezolvată.

În ultimele luni, statul grec a tot încercat să finalizeze un acord cu creditorii din sectorul privat, pentru a-i fi ştearsă o parte din datoria covârşitoare. În urmă cu câteva zile, cele două părţi au anunţat că pun la punct ultimele detalii ale acordului care ar viza anularea a circa 100 de miliarde din datoria de 350 miliarde de euro a Greciei.

Dincolo de discuţiile cu sectorul privat, Grecia mai negociază şi termenii unui al doilea pachet de ajutor financiar, cu UE, FMI şi BCE. Liderii UE au convenit în octombrie să acorde un pachet de salvare de 130 de miliarde de euro, dar există semne care indică faptul că statul grec ar putea avea nevoie de până la 145 miliarde euro, având în vedere ritmul de deteriorare a economiei sale.

În trecut, Grecia a depus eforturi pentru a îndeplini condiţiile necesare primirii împrumuturilor de salvare, iar acum unele naţiuni din zona euro rămân reticente în a oferi mai multe fonduri, fără anumite garanţii.

Spre exemplu, Germania, cea mai bogată economie a zonei euro, a propus ca autorităţile UE să primească drept de veto asupra politicii bugetare greceşti, ca o condiţie a acordării banilor. Grecia a respins propunerea pe care a catalogat-o drept o încălcare a suveranităţii naţionale şi nici alţi oficiali UE nu au fost de acord.

Pentru a evita intrarea în incapacitate de plată, Grecia are nevoie de finanţare externă până în martie, când este următoarea scadenţă semnificativă şi trebuie să răscumpere obligaţiuni în valoare de 14,5 miliarde euro. Un faliment al Greciei ar avea consecinţe necunoscute, dar grave asupra sistemului financiar global, avertizează economiştii. În acest context, Banca Centrală Europeană, care deţine între 30 şi 45 miliarde euro de datorii greceşti, se află sub presiunea de a renunţe la profiturile pe aceste obligaţiuni.

Portugalia, pe urmele Greciei

Între timp, investitorii sunt tot mai îngrijraţi că Portugalia, a treia ţară din zona euro, după Grecia şi Irlanda, care a cerut un ajutor excepţional, ar putea fi următoarea naţiune care să se confrunte cu o intrare în incapacitate de plată. După ce agenţia de evaluare Standard & Poor’s i-a redus ratingul cu două trepte naţiunea se îndreaptă spre statutul ţărilor nerecomandate investitorilor, la categoria “junk” şi costurile de împrumut se situează la niveluri maxime istorice. Principala problemă a Portugaliei este dacă va avea destul timp să-şi restructureze economia, astfel încât să aibă creştere, pe fondul măsurilor de austeritate şi a celei mai grave recesiuni din ultimele decenii.  

Semne bune din Italia şi Spania

Costurile de împrumut pentru Italia şi Spania au coborât şi ambele naţiuni s-au bucurat de cereri solide pentru obligaţiuni pe termen scurt în acest an. Îmbunătăţirea de pe pieţele de obligaţiuni italiene şi spaniole a coincis cu măsurile agresive adoptate de Banca Centrală Europeană, care a vărsat aproximativ 500 de miliarde de dolari în sistemul bancar în luna decembrie.
De asemenea, este de aşteptat ca BCE să ofere mai multe împrumuturi pe termen lung în februarie, atunci când băncile ar putea să împrumute până la 1.000 de miliarde de euro.

Programul de creditare fara precedent este conceput pentru a preveni o adâncire a crizei creditelor în sistemul bancar. Multe bănci europene au încercat să obţină finanţare din surse private, pe fondul temerilor cu privire la expunerea lor pe datorii suverane.
Previziuni pesimiste

Economistul Nouriel Roubini, care a comparat zona euro cu un accident de tren desfăşurat cu încetinitorul, estimează că statul elen va ieşi probabil din zona euro în următoarele 12 luni şi ar putea fi urmat în curând de Portugalia.
S-a încheiat criza din zona euro? Dacă nu, ce urmează? Vezi ce spun economiştii internaţionali