PSD reacționează dur cu privire la prelungirea stării de alertă: Ne vedem în Parlament
După ce Guvernul a anunțat prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă, PSD a reacționat pe Facebook, spunând că vor mai face modificări în Parlament.
„Au înțeles mesajul! Din păcate, doar parțial.
I-am avertizat că PSD nu va vota niciuna dintre prostiile/hoțiile/șmecheriile/aberațiile cerute de ei!
! Fără tunuri pentru firmele de casă.
! Fără coafeze și chelneri cu „școala vieții”.
! Biserici redeschise”, este scris în mesajul transmis pe Facebook de către PSD.
Redeschiderea spitalelor
„Dar nu este de ajuns! Românii trebuie să se poată trata în spitale! Nu vom permite ca PNL să le mai țină goale și închise. Fără cozi ale umilinței, fără bolnavi lăsați să moară la ușile spitalelor. Cum ar putea accepta orice om normal păstrarea spitalelor închise în timp ce păcănelele au fost redeschise? Și mai primesc și subvenție de la stat??!
Ne vedem în Parlament!”, adaugă PSD în mesajul respectiv.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.