PSD, mândru de măsurile adoptate! Marcel Ciolacu: Dacă PSD nu era la guvernare, măsurile nu existau

Marcel Ciolacu a declarat că formațiunea pe care o conduce a venit, de când a intrat la guvernare, cu trei pachete de sprijin pentru români, în contextul exploziei de prețuri din ultima perioadă. El a mai declarat, la prezentarea bilanțului PSD la șase luni de guvernare, că partidul său a conceput și a impus pachetul social, subliniind că acesta include atât majorarea alocațiilor, cât și cea a pensiilor.

„Ştim că în această perioadă costul vieţii creşterea preţurilor şi nivelul de trai au fost şi continuă să fie principala problemă. Românii suferă din cauza scumpirii alimentelor combustibilului, energiei şi a inflaţiei ridicate din acest motiv de la intrarea la Guvernare PSD a promovat trei pachete de sprijin. (…) Am reparat ceea ce era urgent şi vreau să fiu cât se poate de clar şi de direct: dacă PSD nu era a guvernare, aceste măsuri nu existau.

PSD a conceput şi impus pachetul social. El cuprinde atât majorarea alocaţiilor, pensiilor şi salariilor cât şi un sprijin financiar destinat pensionarilor cu venituri mici, PSD s-a luptat pentru plafonarea preţurilor la energie şi gaze. PSD a construit programe de sprijin financiar pentru companiile româneşti în valoare de 20 de miliarde de lei”, a declarat Marcel Ciolacu la prezentarea bilanţului realizat de PSD în primele şase luni de la intrarea la guvernare, alături de PNL şi UDMR.

Guvernul trebuie să facă un efort mai mare

Liderul social-democraților a mai declarat joi seara că Guvernul trebuie să facă eforturi și mai mari, subliniind că este important ca România să își asigure hrana, pe fondul războiului din Ucraina.

În acest sens, Marcel Ciolacu spune că trebuie descurajată specula, făcând, totodată, și un apel la domeniul HoReCa.

„Ştiu că românii se confruntă cu mari probleme, de aceea este nevoie ca acest Guvern să facă un efort şi mai mare. În contextul invaziei criminale a Rusiei în Ucraina cred că este esenţial să ne asigurăm hrana pentru noi înşine. (…) Descurajarea speculei trebuie să fie o prioritate.

Cumpără româneşte trebuie să fie firul roşu care să ne ghideze acţiunile. Este nevoie de solidaritate de implicare şi de efortul tuturor. Fac apel către sectorul HoReCa, sector sprijinit de stat în timpul pandemiei, să ajute acum statul român şi implicit pe români şi să cumpere cu prioritate produse româneşti”, a completat Ciolacu.

Autostrada Moldovei, un obiectiv al României

Pe de altă parte, președintele Camerei Deputaților a declarat că este nevoie ca toate contractele pentru Autostrada Moldovei să fie semnate, aceas fiind un obiectiv al țării noastre.

„Şi vă asigur că-l vom face”, a subliniat președintele PSD.

Tot la capitolul obiectivele României, liderul social-democrat spune că aici se încadrează și reducerea decalajelor de dezvoltare dintre zonele României, prin utilizarea de fonduri din PNRR şi din Programul Naţional Anghel Saligny.

„Cred cu tărie că românii trebuie să ştie în fiecare moment care este poziţia PSD în legătură cu anumite probleme. Avem obligaţia de a da explicaţii românilor pentru că ei ne-au trimis m funcţiile pe care le ocupăm acum. PSD îşi va susţine totdeauna ideile şi valorile, chiar şi atunci când acestea pot fi diferite de cele ale partenerilor noştri de coaliţie este normal să avem opinii diferite”, a conchis Ciolacu.