Vânzările companiei au crescut cu 5% în ritm anual, până la 16,72 miliarde de euro, în timp ce profitul operaţional a crescut cu doar 0,5% până la 3,93 miliarde de euro. Comparativ, în 2012 grupul spaniol a înregistrat o creştere a profitului net de 22%, vânzările sale au crescut cu 16% iar profitul Ebitda a crescut cu 20%.

În schimb, anul trecut, Inditex, companie ce deţine branduri precum Zara, Bershka, Stradivarius, Massimo Dutti şi Pull & Bear, a investit 1,24 miliarde de euro, în creştere faţă de 1,09 miliarde de euro în 2012, pentru extinderea şi modernizarea reţelei de magazine. În consecinţă, reţeaua de magazine Inditex a crescut cu 331 de noi unităţi în 2013, ajungând la un total de 6.340 de unităţi la finele lunii ianuarie 2014. În prezent, grupul operează pe 87 de pieţe şi are peste 128.000 de angajaţi.

Pentru acest an, Inditex intenţionează să-şi majoreze investiţiile până la 1,35 miliarde de euro în condiţiile în care planifică să deschidă 450-500 de magazine. De asemenea, în luna aprilie a acestui an compania vrea să demareze vânzările online pe piaţa din România, urmând să facă acelaşi lucru în Coreea de Sud şi Mexic la finele anului, astfel că numărul total de pieţe unde realizează vânzări online să ajungă la 27.

În România, la finele anului trecut, reţeaua Inditex era formată din 57 de magazine, cu brandurile Zara, Pull&Bear, Bershka, Stradivarius, Oysho, Zara Home şi Massimo Dutti.

SURSA: Agerpres