Creşterea profitului operaţional raportată de CME a fost superioară estimărilor analiştilor, care mizau pe un profit OIBDA de 11,7 milioane de dolari. De asemenea, veniturile realizate de CME au crescut cu 8% până la 126,7 milioane de dolari în trimestrul al treilea, peste estimările analiştilor.

”Credem că aceste rezultate ne menţin în cursă pentru a înregistra un nou an cu performanţe financiare excelente”, a declarat unul din cei doi directori generali ai CME, Michael Del Nin, potrivit sursei amintite, citată de Agerpres. În România, profitul operaţional al CME a crescut cu 81% în trimestrul al treilea în timp ce veniturile au crescut cu 8%. Pe piaţa din Cehia, cea mai mare piaţă a CME, profitul operaţional a crescut cu 39%.

Sâmbătă, grupul american de telecomunicaţii AT&T Inc a anunţat că a ajuns la un acord privind preluarea grupului Time Warner, cel mai mare acţionar al CME, pentru 85,4 miliarde de dolari, mai arată sursa citată.

CME are operaţiuni în şase state din Europa Centrală şi de Est. În România, CME include posturile de televiziune ProTV, Acasă TV, Acasă Gold TV, ProCinema, Sport. ro, ProTV International, ProTV Chişinău şi MTV România.