Programul Rabla. Ministrul Mediului a anunțat schimbări majore: Suntem astăzi în discuții să-l mutăm pe Fondul Social pentru Climă

Programul Rabla. Ministrul Mediului a anunțat schimbări majore: Suntem astăzi în discuții să-l mutăm pe Fondul Social pentru Climă

Programul Rabla / SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Publicat de Iulian Luca la 6 octombrie 2025, 23:12

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că programul Rabla ar putea fi finanțat, în viitor, prin Fondul Social pentru Climă, cu sprijinul fondurilor europene. Măsura ar aduce mai multă predictibilitate și ar reorienta sprijinul către persoanele care au cu adevărat nevoie de vouchere, nu doar către cei care reușesc să le acceseze primii.

Ministerul Mediului discută transferul programului Rabla pe Fondul Social pentru Climă

Potrivit ministrului Mediului, Diana Buzoianu, există discuții avansate privind transferul programului Rabla pe Fondul Social pentru Climă, un mecanism european ce susține tranziția către energie verde și reducerea emisiilor de carbon. Scopul este ca finanțarea să provină din fonduri europene, oferind stabilitate și o distribuție mai echitabilă a voucherelor.

Diana Buzoianu a explicat că obiectivul principal este de a corela programul cu realitățile sociale, astfel încât beneficiarii să fie persoanele care chiar au nevoie de sprijin financiar pentru a-și înlocui mașinile vechi, nu cei care reușesc să se înscrie primii la deschiderea sesiunilor.

„Pe scurt, programul Rabla, noi suntem astăzi în discuții să-l mutăm pe Fondul Social pentru Climă, să vedem cum putem să avem acest program finanțat din fonduri europene, mai degrabă pentru a avea și o predictibilitate, într-adevăr, dar și pentru a vedea exact cam cum să unim programul acesta cu oameni care cu adevărat au nevoie de aceste vouchere”, a declarat Diana Buzoianu, luni seara, la TVR Info.

Diana Buzoiuanu
SURSA FOTO: Inquam Photos, Mălina Norocea

Actualul sistem de acordare a voucherelor nu mai răspunde scopului pentru care a fost creat

Ministrul a atras atenția că, în forma actuală, programul Rabla nu mai răspunde scopului pentru care a fost creat. Ea a explicat că distribuirea voucherelor se face „după viteza de reacție la calculator”, nu după criterii de necesitate sau venit.

Buzoianu a subliniat că modelul actual, în care locurile se ocupă în primele secunde după lansare, este inechitabil și descurajează persoanele care nu au acces facil la tehnologie. Din acest motiv, ministerul intenționează să introducă, odată cu finanțarea europeană, un sistem bazat pe criterii sociale și de venit.

„Nu mai poate să fie pur și simplu o alergătură după cine poate să prindă mai repede voucher. Nu suntem aici într-o competiție de dacă ai prins secunda 1 în care s-a dat drumul la program, dacă poți să prinzi voucherul respectiv”, a subliniat Buzoianu.

Programul Rabla are anul acesta un buget de doar aproximativ 200 de milioane de lei

Mutarea programului pe Fondul Social pentru Climă ar aduce două avantaje majore: finanțare stabilă și o orientare clară către beneficiarii vulnerabili. Potrivit ministrului, noul sistem ar permite o selecție mai corectă și ar transforma Rabla într-un program cu impact social și ecologic real.

Ministerul Mediului poartă în prezent discuții cu Ministerul Fondurilor Europene și cu Comisia Europeană pentru a stabili modul concret în care aceste criterii pot fi aplicate. Implementarea va depinde de împărțirea fondurilor între ministerele care gestionează bugetul Fondului Social pentru Climă.

În prezent, programul Rabla are un buget de aproximativ 200 de milioane de lei, mult sub nivelul anului trecut, când s-au alocat 1,4 miliarde de lei. Ministrul Buzoianu a explicat că această reducere reflectă dorința de a reforma programul, întrucât, în forma anterioară, „nu era mai degrabă un program de mediu, ci unul de sprijin pentru o industrie”.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.