Programul de Stimulare a Innoirii Parcului Auto National, cunoscut si sub numele de „Rabla” acopera in editia din 2009 si masinile cu vechimea de cel putin zece ani, aflate in stare de functionare, potrivit Ordonantei de Urgenta publicata miercuri in Monitorul Oficial (MO).

Guvernul a redus astfel cu doi ani vechimea masinilor care pot participa la programul „Rabla”.

De altfel, presedintele AFM a anuntat inca din data de 9 decembrie ca vor putea fi incluse in schema de finantare si vehicule mai noi de 12 ani, insa nu a mentionat la acea vreme care va fi viitorul prag de vechime.

Pe langa scaderea vechimii masinilor, noul program mai aduce ca noutate, majorarea sumei acordate de la 3.000 de lei la 3.800 de lei, precum si finantarea a nu mai putin de 60.000 de vehicule fata de numai 40.000 in 2008.

Programul beneficiaza de un fond limita in valoare de 228 milioane de lei, bani disponibili pana in data de 11 decembrie 2009.

Sursa: MO