În programul PSD sunt prezentate, pentru fiecare măsură, sursa de finanțare, calendarul de implementare, efectele, beneficiarii și impactul bugetar.

"Am tot auzit critici la adresa noastră în ceea ce privește faptul că vrem ca statul să aibă un rol mai important. Hai să vedem se se întâmplă azi, ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Statul se uită indiferent cum capitalul românesc încet încet este scos după piață. (…) Niciun stat nu este puternic dacă ponderea capitalului autohton este mică în economia românească. (…) Ne interesează cum distribuim creșterea economică și care este impactul bugetar pentru a nu ieși din acordurile care sunt deja semnate. În perioadele în care a guvernat PSD și Tăriceanu în România a fost creștere economică care s-a văzut în buzunarul românilor și dezvoltarea firmelor românești. În perioadele guvernelor CDR și a guvernelor Boc și Ungureanu în România a fost scăderea economică, scăderi de salarii, de pensii, românii au dus-o mai rău", a declarat Dragnea într-o conferință de presă.

El a menționat că în perioada 1996 — 2000 peste 1.300 de fabrici și uzine românești au fost efectiv lichidate, iar în locul lor au rămas ruine sau s-au construit "multe mall-uri". "Tot atunci au dispărut peste un milion și jumătate de locuri de muncă, a adăugat Dragnea.

Între măsurile prezentate de liderul PSD se află creșterea salariului minim brut de la 1.250 lei în 2016 la 1.750 în 2020 și creșterea punctului de pensie de la 871,1 lei în 2016 la 1.400 în 2020.

Liviu Dragnea a mai spus că impozitul pe venit ar scădea de la 16 % (2016) la 0 % la 1 ianuarie 2018 pentru salariații care au minim 2.000 de lei brut pe lună și de la 16 % la 10 % (2018) pentru cei cu un salariu brut lunar de 2.000. Și pentru pensionarii care au mai puțin de 2.000 de lei brut pe lună ar urma să fie eliminat impozitul pe venit de la 1 ianuarie 2017 și redus de la 16% până la 10 % pentru cei care depășesc 2.000 de lei brut pe lună. Aceste măsuri sunt însoțite și de scăderi sau eliminări preconizate ale contribuțiilor (CAS, CASS, șomaj, concedii, etc.), urmând ca pensionarii să nu mai plătească contribuțiile la sănătate.

Pentru cei care desfășoară activități independente PSD vrea să elimine impozitul pe venit pentru cei care realizează venituri mai mici sau egale cu 24.000 de lei anual și să scadă același impozit de la 16 % — cât este în prezent — la 10 % pentru cei care realizează venituri de peste 24.000 de lei anual.

De asemenea, PSD vrea eliminarea impozitului pe venitul agricol de la 1 ianuarie 2018, precum și impozitul pe autoturisme (capacitatea cilindrică mai mică de 1,600 centimetri cubi), motociclete, microbuze, autobuze, tractoare, remorci, autovehicule de transport marfă. De asemenea, se dorește scăderea TVA general de la 20% la 18 % la 1 ianuarie 2018.

"Suntem foarte îngrijorați ce se întâmplă în domeniul exploatării resurselor naturale ale României și gândim un mecanism sănătos de taxare a profiturilor în sectorul resurselor naturale", a spus Dragnea. La acest capitol se prevede calculul accizelor se va face la cursul real al euro la data de 1 octombrie a anului anterior — în prezent calculat la 4,73 lei pe euro; stoparea externalizării profiturilor de către firmele multinaționale; începând cu 2018 se va implementa gradual în 2 ani; majorarea plafonului pentru opțiunea de înregistrare la plata TVA în cazul (IMM și PFA) în două etape.

AGERPRES