Programul care te ajută să lucrezi într-o bancă. Poți aplica acum
ProCredit Bank, bancă din România care face parte din ProCredit Group, derulează programul internațional Young Bankers (Tinerii Bancheri) care îi ajută pe tinerii care vor să lucreze într-o bancă.
Este vorba de un program complet de training oferit de băncile din grupul ProCredit care oferă participanților o experiență internațională și multiculturală pentru dezvoltarea lor profesională.
Pot participa la acest program persoanele care au absolvit studii superioare, indiferent de specializare, și doresc să se specializeze în domeniul bancar. De asemenea, candidații trebuie să cunoască limba engleză la un nivel avansat.
Programul durează șase luni, dintre care patru luni reprezintă training teoretic, iar două luni sunt dedicate trainingului practic.
Partea teoretică se desfășoară în centrul de training din Bulgaria sau în cel din Serbia, iar partea practică are loc în România. Banca suportă cheltuielile de cazare și transport ale participanților și le plătește o remunerație lunară.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





