'Principalul motiv al reducerii profitului este scăderea considerabilă a preţului energiei electrice din cauza sprijinului masiv pentru sursele de energie regenerabilă, precum şi stagnarea economică din Europa', a declarat directorul general de la CEZ, Daniel Benes.

Pe ansamblul anului 2013, CEZ a înregistrat un profit net de 35,2 miliarde de coroane (1,408 miliarde euro), în scădere cu 12,3% comparativ cu 2012. Aceasta, în condiţiile în care compania a revizuit valoarea centralei sale de la Pocerady (Cehia), operaţiunile sale din Bulgaria şi parcul eolian de 600 MW din România, ţară care a redus subvenţiile pentru energia regenerabilă în luna iulie 2013. Parcul eolian din România primeşte în prezent doar un certificat verde pentru fiecare megawatt oră, în loc de două certificate anterior.

În 2014, CEZ şi-a fixat ţinte mai modeste, aşteptând un profit operaţional de 70,5 miliarde de coroane şi un profit net de 27,5 miliarde de coroane.

CEZ este cea mai mare companie de utilităţi din Cehia, iar acţionarul său majoritar este statul ceh care deţine 70% din acţiuni.

Grupul CEZ este prezent pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia. Afacerile Grupului CEZ în România sunt reprezentate de cele opt companii – CEZ Distribuţie, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development şi TMK Hydroenergy Power.

SURSA: Agerpres

Te-ar putea interesa și: