Producţia modelului Duster ar putea să o depăşească pe cea a Sandero

Producţia modelului Duster ar putea să o depăşească pe cea a Sandero
Publicat de CAPITAL la 1 septembrie 2010, 13:26

Producţia modelului Duster ar putea ajunge sau depăşi în curând cadenţa modelului Sandero, de 650 unităţi pe zi, a declarat, miercuri, directorul general al grupului Renault România, Jerome Olive.
„De fapt, în funcţie de evoluţia cererilor, modelul Duster ar putea reprezenta chiar jumătate din producţia totală de la Mioveni. Până în prezent, pe toate pieţele în care activăm cu modelul SUV, nivelul comenzilor s-a dovedit a fi superior aşteptărilor”, a adăugat oficialul co

Producţia modelului Duster ar putea ajunge sau depăşi în curând cadenţa modelului Sandero, de 650 unităţi pe zi, a declarat, miercuri, directorul general al grupului Renault România, Jerome Olive.

„De fapt, în funcţie de evoluţia cererilor, modelul Duster ar putea reprezenta chiar jumătate din producţia totală de la Mioveni. Până în prezent, pe toate pieţele în care activăm cu modelul SUV, nivelul comenzilor s-a dovedit a fi superior aşteptărilor”, a adăugat oficialul companiei franceze.

La sfârşitul lunii februarie, Dacia producea una-două unităţi Duster. În prezent, cadenţa zilnică pentru acest model este de 450 unităţi, crescând sistematic din momentul începerii producţiei.

Cadenţa totală la uzina de la Mioveni este în prezent de 1.400 unităţi pe zi, însă reprezentantul Dacia a spus că nivelul garantat al uzinei este o cadenţă de 1.375 de unităţi.

Grupul Renault a inaugurat miercuri în localitatea Oarja, judeţul Argeş, un centru de piese de schimb, cel mai mare de care dispune grupul Renault în afara Franţei.

Centrul are o suprafaţă de 65.000 pătraţi, 160 de angajaşi şi stochează peste 70.000 de tipuri de piese.

SURSA: Mediafax

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.